Trebuie să iubim România

Trebuie să iubim România. E locul în care ne-am născut și de care suntem, oriunde ne-am afla pe această planetă, legați iremediabil.

Nu trebuie să urâm România. Ea nu are nicio vină pentru că, de-a lungul istoriei, o mână de derbedei, imberbi și mișei au pus mâna pe frâiele puterii cu sprijinul unei minorități tot mai ahtiate după crăpelniţă și băuturică servită electoral de prima categorie pomenită anterior.

Trebuie să fim supărați pe cei care acceptă tacit marile măgării comise de aleșii nu ai acestui neam ci ai acelei mici minorități ce decide la fiecare scrutin să acorde votul său clicii de parveniți cocoțate din decembrie 1989 la butoanele României.

Nu trebuie să ne canalizăm ura și furia asupra puterilor externe, ci asupra celor care, pozând în mari salvatori ai nației, au făcut bișniță cu economia României vânzând-o străinilor. Așa au făcut avere Patriciu, Tăriceanu, Tender, Voiculescu, Băsescu și toți ceilalți care au tot pozat ca extraordinari afaceriști ce vor binele nației. Marea prostime chiar a și pus botul la ”poveștile lor de succes”…

Trist…

Trebuie să iubim România și trebuie să-i trimitem la ghena istoriei pe” românii mândri”, pe farsorii și baronii Münchhausen care de aproape trei decenii vând aceleași gogoși ieșite din termenul de garanție înghițite precum medicamentele de o nație tot mai bolnavă și incapabilă să se mai salveze de la pieire…

Nu trebuie să ieșim și să ne declarăm dragostea față de țară doar în stradă la tot felul de demonstrații și doar de ziua națională. Nu ne arătam iubirea față de România doar stând la coadă, așteptând porția de fasole cu cârnați, aruncată într-o caserolă de plastică, în batjocură, de aleșii neamului. Nu doar petrecând precum” dracii în catedrale” până-n zori de zi, vărsându-ne apoi mațele prin boscheții din fața cluburilor. Nu doar asta înseamnă să petreci de ziua națională…

Trebuie să iubim România în fiecare zi, în fiecare secundă a existenței noastre, prin fiecare por al ființei noastre. Și să luptăm pentru salvarea ei…

 

Reclame

Siderația zilei: Ziua în care am murit puțin

Trei ani au trecut, dragii mei, de când, în preajma acestei importate sărbători americănești, noi, românii ne plângem tinerii. Pe cei morți ”mulțumită ”determinării și implicării” autorităților statului în administrarea țării.

64+1 au murit în tragedia ce a cutremurat opinia publică de la noi în fatidica seară de 30 octombrie 2015.

De ce 64+1? Întrucât unul dintre cei răniți în urma acelui trist eveniment s-a sinucis ulterior scârbit de miserupismul troglodiților din fruntea acestei oarbe și jemanfișiste națiuni.

Ce avem, acum, la trei ani de la acel moment? Nimic!

Aceleași dezbateri, aceleași cuvinte lipsite gol și de sentimente. Aceleași ipoteze elucubrante din pasiunea poporului pentru conspirații și știri fantomatice (mulțumim lui Ion Cristoiu că ne-a ”cultivat” în anii de început ai ultimului deceniu din secolul trecut dragostea pentru sex, violență și teoria conspirației!)

Ce avem acum în 31 octombrie 2018? Aceiași tineri care își plâng prietenii pierduți în ”flăcările iadului” (după cum afirmă cu prostească seninătate partea societății ancorată în ”litera și spiritul” Sfintei Scripturi reinterpretate după bunul plac de liderii religioși ai bisericii). Îi avem pe aceiași tineri, dar nu numai!, care se pișă pe dreptul de vot, tineri care vor un miliard de drepturi și se bat cu pumnii în piept pentru ele, dar care uită cu desăvârșire de obligațiile pe care le au.

O țară încremenită pe veci se pare în mentalitatea și atitudinea de tip feudalo-medieval. Asta avem!

Citeam ieri un text al unui reputat jurnalist de la noi și despre paralela făcută cu tragedia din 15 aprilie 1989 petrecută pe Stadionul Hillsborough în Sheffield, Anglia, la un meci din semifinalele Cupei Angliei dintre FC Liverpool și Nottingham Forest FC, când o busculadă a cauzat decesul a 96 de oameni și rănirea a altor 766 de persoane. Doar presiunea publică a făcut ca, ulterior, să se descopere că principala vină pentru producerea incidentului a aparținut poliției, care a permis accesul unui număr prea mare de oameni în stadion. Au căzut capete importante din administrația engleză. Acei indivizi obtuzi, vinovați pentru tragedie, care au încercat de dragul postului ocupat să blocheze acțiunea investigatorilor au fost nevoiți să se recunoască în cele din urmă înfrânți. Mulţumită consecvenței opiniei publice.

O opinie publică activă și neobosită atunci când vine vorba de pedepsirea vinovaţilor. Caracteristică sublimă dar lipsită cu desăvârșire în cazul mioriticelor noastre plaiuri. Pornind de la teoria lui Brucan, mai avem mult de tras până când poporul român se va deștepta, deși sunt puține șanse să o mai facă. Mai avem mult până când cetățenii acestei țări vor conștientiza importantul rol pe care îl au în buna funcționare a societății, aruncând la gunoi celebra și cretina sintagmă: ”Asta e, n-avem ce face!”.

Din păcate, nu știu câți dintre noi vor mai prinde cele vremuri!

Până atunci, căci speranța moare ultima (și noi înaintea ei!), nu ne rămâne decât să ne plângem, la cel mai ipocrit mod cu putință morții. Ca mai apoi, a doua zi după comemorare, să ne schimbăm straiele și să ne întoarcem la viața de zi cu zi. Aia cu scandaluri ultramediatizate, cu discursuri care mai de care mai adormitoare și cu petreceri peste petreceri în spații cât mai insalubre și neautorizate de către pompieri. Cealaltă parte, stând la coadă la pupat de moaște și de pus bani în acatistele ce îi îmbogăţesc pe afaceriştii religioși ai momentului.

Între timp, noi, omenia și bunul simț mai mor un pic…

 

 

Drum bun și cer senin, dragii mei, oriunde v-ați afla!

Piesa Zilei: Kelsea Ballerini – „Miss Me More”

Bun regăsit, dragii mei, la o nouă ediție a rubricii ”Piesa Zilei”, aici, la ”Siderat de Romania”. Sunt George Lucian și astăzi v-o prezint pe Kelsea Ballerini, o cântăreață de origine americană, cu ceva origini italienești pe linie paternă.

Adeptă a stilului country-pop, Kelsea intră în atenția producătorilor de muzică de peste Ocean și a stațiilor radio în 2014, la vârsta de 19 ani, când lansează și primul ei succes, „Love Me Like You Mean It„, ajuns NO.1 în topuri la data de 4 iulie 2015, a doua interpretă de muzică country care atinge această poziție cu piesa de debut, după Carrie Underwood cu „Jesus, Take the Wheel” în 2006.

Tot în 2015 îi apare își lansează și primul album The First Time, bine primit și acesta atât de către specialiști cât și de către fanii genului. De pe acest album mai cunoscute sunt piesele ”Dibs” și ”Peter Pan”.

Doi ani mai târziu, apare pe piață, Unapologetically, albumul cu numărul doi din cariera artistei. 

De pe acest album  vă prezentăm cel mai recent single, ”Miss Me More”, lansat pe data de 15 octombrie, al doilea extras de pe album, după „I Hate Love Songs” difuzat la radio din martie 2018.

La final, înainte de a vă lăsa în compania artistei, vă mai spunem despre colaborarea cu  The Chainsmokers alături de care a lansat în toamna acestui an”This Feeling„.

 

 

Zi frumoasă, dragii mei!

Drum bun și cer senin, oriunde v-ați afla!

 

Siderația Zilei: În an de Centenar, marș triumfal spre prăpastia uitării

Pe fondul unei tot mai pregnante indiferențe a majorității societății civile, asistăm la o continuă campanie, din partea autorităților statului, de măcelărire a tot ce a mai rămas din independența României. Aia  câștigată pe la 1877 de niște mult prea entuziaști conaționali ce visau, sub îndrumarea primului rege al țării, la un viitor minunat pentru urmașii lor. Amarnic aveau să se înșele mai târziu (Caragiale și Eminescu sunt doar două nume din literatură noastră ce au zugrăvit încă din acele vremuri prin cuvintele lor pline de tâlc realitatea dură cu care ne confruntăm și în prezent).

 

Trăim, acum în plin mileniu trei, senzații de deja-vu, momente din istoria noastră din acele vremuri ale paşoptismului, de parcă am fi niște corigenți eterni, niște mingicari ce au bătut terenul de sport în timpul orelor de curs sperând să treacă anul înșelând profesorul de istorie plagiind/furând ca nesimțiții  de la colegii  de bancă.

 

Oare cât vom mai retrăi istoria? Oare până când ne vom devora liderii ce vor binele țării? Săracii de ei Decebal, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Alexandru Ioan Cuza! De-ar  fi știut ei că poporul lor pe care l-au iubit  până-n ultima celulă a propriei ființe va rămâne un etern trib de îndoctrinați și încuiați, de nihiliști (mă refer aici la refuzul acceptării și prin urmare tendința de distruge orice ține de moștenirea culturală lăsată de înaintași), probabil s-ar fi lăsat păgubași. Numai că au iubit acest neam mai mult decât s-au iubit pe ei înșiși și s-au jertfit asemeni și morților din tranșee pentru un viitor mai bun.

 

Și ce avem acum? Cum le mulțumim pentru jertfă lor? Deschideți ochii și priviți în jur! Vă place ceea ce vedeți?

 

Dacă veți răspunde:” Nu, dar asta e, n-avem ce face!” vă mai rămâne doar o singură soluție. Să vă dați singuri un șut în dos și să vă aruncați în prăpastia uitării. Așa veți ajunge mai repede acolo oricum unde ați poposi la un moment dat mulțumită indiferenței voastre fără de margini!

 

Drum bun și cer senin, dragii mei, oriunde v-ați afla!

Siderația Zilei: ”Tradiționalismul” familial românesc

Raportat la anul 2017, mai mult de jumătate din români, aproape 60%, tolerează comportamentele violente din familie și chiar le consideră justificate. În clasica și tradiționala familie clamată și aclamată de inițiatorii referendumului ce ne-a dezbinat, pentru a nu știu câta oară.

Acest procent, privit dintr-o altă perspectivă, ne spune că o femeie din zece, adică peste un milion de românce,  este victima agresiunii partenerului de viață ( și mai mult ca sigur numărul lor este mai mare, dat fiind faptul că ”tradiționalismul” autohton determină neanunțarea organelor statului despre bătăile ”justificate” aplicate de soți ori chiar de soții; doar 36.245 de cazuri raportate în 2017).

Dintr-o altă perspectivă, aproape 1000 de copii au fost lăsați de izbeliște imediat după naștere prin maternitățile României. Ca să nu mai pomenesc de zecile de mii ajunși prin tot felul de centre de plasament și alte stabilimente, la bunici, rude etc lăsați acolo de părinții iresponsabili, ori plecați la muncă prin străinătate.

Cât despre copiii care trăiesc în sărăcie, cifrele, sunt la fel de îngrijorătoare: un procent de 33% din  copiii cu vârsta cuprinsă între 0 și 6 ani suferă de privare materială severă în România, de peste trei ori mai mulți decât media celor 28 de state europene. Și datele din ultimii ani arată o tendință în creștere.

Nu în ultimul rând, copiii abuzați, nu mai puțin de 16.000 de cazuri raportate în 2017 ( includem aici toate formele de violență: de la simple corecții, abuzuri verbale până la viol). Și, ca și în cazul violenței domestice, multe situații nici nu au fost raportate.

Așadar, cam așa arată tradiția familială la români…

Cap limpede și vot responsabil vă doresc!

Siderația Zilei: Patriarhul Daniel îi îndeamnă pe români să voteze DA la referendumul pentru familia tradițională pe motiv că ar fi un act patriotic și național

Biserica Ortodoxă Română a lansat sâmbătă un îndemn de participare la referendumul pentru familia tradițională, din 6-7 octombrie, și de aprobare a revizuirii Constituției, pe motiv că ar fi un act ”patriotic, național și profund democratic” menit să apere căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Patriarhul Daniel, prin mesajul publicat sâmbătă, îi critică pe cei care nu susțin demersul de modificare a Constituției, invocând ”acțiuni de boicotare agresivă și denigrare injustă a referendumului”. El mai susține că trebuie apărat ”darul sacru al vieții persoanei care se naște din iubirea conjugală dintre un bărbat și o femeie”. 

Detalii pe HOTNEWS