Ev Mediu contemporan

Asist cu gura căscată, siderat – ca să fiu în ton cu numele blogului -, la comedia erorilor, sau mai bine zis a ororilor, regizată cu atât de mult profesionalism de către onor ateii prezentului, dar atât iubitori de Dumnezeu și de BOR, social-democrații ce ne mănâncă ficații de peste un sfert de veac.

E clar de la ani lumină distanță că toate măsurile populiste angajate prin sublimul, dar lipsit de fundament în plan real, program de guvernare nu au cum să fie duse la îndeplinire decât prin aplicarea unor mârșave decizii luate dincolo de uși, acolo unde presa unde nu are acces.

Din această cauză apar tot felul de corifei, autointitulați formatori de opinie, în gura cărora prostimea tembelizată se uită cu o cadență specifică perioadei Inchiziției. De altfel cam pe acolo vieţuieşte majoritatea celor ce formează societatea contemporană. Ca mentalitate vorbind. O majoritate inaptă, încremenită într-o epocă a Evului Mediu Târziu, incapabilă să treacă dincolo de granița stabilită arbitrar de către oripilanta alianță politico-religioaso-mediatică. Într-o lume dominată de ochiul dracului nici nu se poate altfel. Și fiecare acțiune a fiecărei părți ce formează acest triumvirat bolnăvicios demonstrează, dacă mai era nevoie, pestilențialitatea din gândirea păpușarilor prezentului: biserica a uitat demult rolul ei de bază în societate- care nu are nicio legătură cu politicul -, massmedia, din păcate, a luat-o și ea pe arătură uitând de rolul ei formator social. Cat despre politic, ne abținem de la alte analize.

Nu are sens să pomenim despre toate mârșăviile comise de politicieni cu largul concurs al celor uniți în cuget și-n simțiri atunci când se pune pe tapet problema manipulării opiniei publice. Tembeliziunile de” succes” le-au tot pomenit în breikingniusurile lor. Problema este cu totul alta: lipsa reacției celor mulți pe spinarea cărora (prin taxele și impozitele plătite) statul, liderii politici ai săi, își permit tot felul de artificii financiare de dragul camarilei și a susținătorilor din societatea civilă, votanții fideli curentului aflat la putere.

Ați observat că, de data asta, nu am mai nominalizat pe nimeni, fie că e stânga, fie că e de dreapta. Șmecherași există în tot spectrul politic românesc. Ei își schimbă precum lupul culoarea părului dar își păstrează năravul dobândit prin educația primită de la alții școliți pe maidanele Parlamentului.

Se ridică, pentru unii retorică, un set de întrebări: Și ce e de făcut? Cum putem schimba? Etc.

Răspunsul este unul pe care istoria românilor îl evidențiază de pe la formarea neamului încoace. Numai că, din nefericire, lipsesc liderii care să ia taurul de coarne și să-l trântească în colbul uitării. Până la apariția/nașterea unor astfel de conducători multă apă va curge pe râul Sâmbăta, iar acțiunile mârșavilor din triumviratul pomenit mai sus se vor intensifica întru bunăstarea proprie și prostirea celor ușor manipulabili.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s