Dor de a scrie…

geolucianAu trecut ceva luni de când mi-am jurat că nu mai scriu despre potlogăriile clasei politice contemporane. Ani la rând, de prin 2005 încoace, am tot pus pe net, aici mai ales, opiniile personale cu privire la realităţile României. Şi la un moment dat am ajuns să mă simt prins într-un fatidic joc al retrăirii unor stări de fapt.

De multe ori citind şi răsfoind noianul informaţional debitat de media clasică ori cea modernă din spaţiul virtual, aveam (şi încă am) impresia că fondul rămâne acelaşi, doar data din calendar se schimbă. Aceleaşi fapte, aceleaşi scheme şi oameni din ce în ce mai robotizaţi şi indiferenţi la problemele reale ale acestei ţărişoare atât de frumoase.

Într-o dimensiune socială în care oferta determină asaltul huliganic asupra rafturilor marilor lanţuri comerciale, într-o societate în care grătarul şi paranghelia aferentă dau tonul în rândul celor ce de la care te-ai fi aşteptat la o stare de normalitate, despre ce să mai scrii? Ce să mai povesteşti? Că scoatem pe bandă rulantă proşti cu diplomă? Că ne complăcem în a realiza tot felul de statistici/studii despre slaba pregătire din educaţie? Că ne dăm rotunzi şi superdeştepţi cu ”goagălul” în faţă, dar nu am mai pus mâna pe o carte de ceva timp?

STOP!

Mi-e jenă de astfel de specimene! Mi-e silă de promiscuitatea intelectului ce colcăie în rândul ”intelighenților” navigatori din spaţiul virtual , postacii de serviciu (cei ce dau pe dinafară de plini ce sunt cu citate celebre ori te miri ce lecturi abracadabrante) şi care ar fi în stare să te jugănească de viu doar pentru că albul tău nu corespunde la nuanţă cu albul lor.

De-a lungul anilor mi-am făcut o sumedenie de duşmani. Unii dintre ei, până la datul aramei pe față, în frumoasele costume ale prieteniei. I-am lăsat în urmă. Fără regrete. La urma urmei, ce să regret? Anii pierduţi? Banii daţi pe distracţiile de grup? Hai să fim serioşi! Nu am fost şi nici nu sunt tipul aservit materialului ori al numărului cât mai mare de ”prieteni”. Aşa că drumurile noastre s-au despărţit şi vieţile şi-au urmat cursul firesc.

Aşa cum mi-am făcut duşmani, m-am trezit peste noapte cu prieteni. Majoritatea lor îmi este alături şi în prezent. Şi viaţa e mult mai frumoasă cu ei în preajmă. Unii dintre aceştia m-au rugat la un moment dat să continui să scriu. Tocmai ce îi anunţasem că nu o voi mai face. Au încercat să mă motiveze sugerându-mi importanţa pe care o reprezintă viziunea mea asupra faptelor marcante ale societăţii.

Ce fel de ghid pot să vă fiu?, îi întrebam atunci. Ce fel de sfaturi  pot  să vă dau în condiţiile în care nu am fost în stare să îmi repun pe roate toate experienţele de viaţă ratate?, completam în acele momente cu amărăciunea aferentă. Și m-am retras….

Totuşi…

Imboldul acela care acum 20 de ani m-a rupt de plaiurile natale, care m-a pus în faţa mixerului şi microfonului şi care ghiduș stă ascuns înlăuntrul fiinţei mele nu mă lasă să respir, nu mă lasă să fiu indiferent. Şi iată-mă: din nou în faţa tastaturii, cu tot felul de gânduri alergând nebune prin mintea-mi.

Ce voi scrie? Habar nu am exact. Găsesc eu subiecte interesante de comentat. Cert e că există viaţă jurnalistică şi dincolo de stupida şi impotenta şi eterna involuată politică.

Cu drag, al vostru,

semnatura

P.S. Nu vă cer să mă iubiți. Nu cerșesc dragostea nimănui. Tot ce voi publica, tot ce voi scrie vine din interiorul ființei mele. Bune, sau proaste, respectivele idei reprezintă viziunea proprie asupra lucrurilor/faptelor prezentate.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s