În spatele populismului…

… în general stau bine pitite, dincolo de interesele meschine ale politicienilor, ceea ce s-ar putea bine traduce prin sintagma” bomba cu ceas”. Ale cărei efecte nu se vor resimți peste un an, doi sau trei. Pentru că vorbim în cazul unor astfel de măsuri de niște decizii, luate fără chibzuința necesară, cu bătaie lungă, undeva la 10-20 de ani în viitor.
Evident că la București, dar și în România la general, prea puțini sunt cei care înțeleg riscurile la care se expune societatea. Și asta pentru că lumea prezentului nu mai gândește în perspectivă. Este o lume formată din zombi, din oameni ale căror simțuri raționale au fost anihilate treptat (să nu credeți că sunt socialiștii singurii vinovați pentru aceste reușite – experimentul a debutat imediat după stingerea minerească a fenomenului Piața Universității și la” succesul” lui au contribuit absolut toate guvernările ce s-au perindat pe la Palatul Victoria). Treptat aceste simțuri au fost înlocuite, mai bine zis au intrat sub zodia dominantă a instinctelor primare, de satisfacere a nevoilor de bază.

Poate și de aceea sunt mulți adepți ai acestei linii inconștiente pe care mărşăluieşte triumfal și guvernarea actuală. Orbi și surzi, în uralele prostimii ce s-a văzut cu niscai mălai în plus la teșcherea. În zadar strigă unii, anunțând pericolul de după cotitură. În zadar apar experți în ale finanțelor care trag și ei un serios semnal de alarmă. Toți aceștia, pentru surzii și orbii, dar cu simțul banului ascuțit, sunt simple mașinării în mâna celor care vor să cumpere țara la bucată. Uitând că tocmai cei pe care îi susțin cu determinare fanatică adeseori sunt adevărații trădători și vânzători ai României.
Ce se va alege de măsurile populiste ale” mândrilor români” de la guvernare numai Dumnezeu știe. Așa cum doar Satana va ști de unde vor tot scoate bani pentru susținerile salariale de la stat în condițiile în care, mai mult ca sigur se va ajunge în acest punct, sectorul privat va ajunge Cenușăreasa economiei și e bine știut că mare parte din banii ce ajung la buget provin din acest sector (sectorul public este mai mult o moară care toacă în pierdere bani).

Nu sunt specialist în chestii economice dar prefigurez o creștere a stării de nemulțumire și de frustrare în zona privată în care salariile pentru a crește, pentru a ține pasul cu sectorul bugetar, vor ține cont de anumiți parametri și, în foarte multe cazuri, se vor baza pe niscai reduceri de personal. Așadar, niște şomeri în plus. Care șomeri vor intra în zona de protecție socială a guvernării. Prin urmare, zic eu, nu-i a bună…

De migrat către sistemul bugetar de stat nu prea ai cum. Sistemul PCR (Pile Cunoștințe Relații) e bine împământenit și de ici o altă problemă: în loc să luptăm contra corupției, o susținem cu drag și spor.
Ar mai fi multe de zis, dar mă opresc deocamdată aici…
Să auzim numai de bine?

La vremuri noi, nimic nou

Azi reîncepe goana după haleală și pileală. Este starea de fapt a României contemporane, o stare adoptată de concetățenii noștri în virtutea și inerția generată de globalizare și de ”emancipare”. Da, am pus ghilimele pentru că această caracteristică în evoluția comportamentului poporului român seamănă mai mult a comicul transpus atât de frumos la finele secolului al XIX-lea de Alecsandri în cele patru piese de teatru din seria Chirița.

De atunci au trecut mai bine de 160 de ani. Și, dacă analizăm cu atenție datele și faptele prezentate, contemporanul românesc nu este cu nimic mai prejos comparativ cu vremurile de odinioară care au făcut deliciul marilor clasici ai literaturii române.

Avem și în prezent o sumedenie de Chirițoaie, care mai de care mai fandosite, mai în pas cu vremurile și modele actuale, dar cu limite ale culturii generale. Dar ce mai contează pentru ele, atât timp cât în nimicnicia lor nu conștientizează cât de mici, valoric vorbind, sunt.

Chirițoaiele trebuie să aibă și ele prin preajmă niște Bârzoi (a se citi masculi de companie, la fel de ”intelighenți”) cu buzunarele doldora de bani. Dar ce să-i faci atât timp cât se limitează la a se făli cu numărul parailor aruncați în stânga și în dreapta. Așa, ca să arate ei cât de falnici și virili sunt. Unii dintre ei or fi, nu am de unde a ști, dar aceștia nu fac altceva decât să confirme teoria că marimea virilității e invers proporțională cu dimensiunea contului valutar.

 

Dacă mai apare și o progenitură în peisaj, aceasta îndeplinește mai tot timpul ”caietul de sarcini” ales de Alecsandri pentru Guliță. Un copil răsfățat mai mult decât trebuie, căruia i se îndeplinesc toate dorințele, în modernitatea prezentului poate și în urma unor zbierete/răcnete și tăvăleli pe pardoseala din magazine sau precum făcea odinioară celebru domn Goe al lui Caragiale.

 

http://www.220.ro/reclame/Cea-Mai-Tare-Reclama-Posibila/DDHfYz1nfF/

În rest, personajele din lumea lui Alecsandri, ori cea a lui Caragiale sunt ușor de identificat la o simplă plimbare în a doua zi de Paști prin mall-urile României.  Legile universului spun foarte clar: nimic nu dispare, totul se transformă. Și cine poate demonstra aceste principii, dacă nu ființa umană. Căci, o altă vorbă din popor zice așa: lupul își schimbă părul, dar năravul ba. Și dacă lupul respectiv a dat și de un izvor vremelnic de gologani, lucrurile sunt și mai evidente.

De aceea vă invit ca în eventuala dumneavoastră ieșeală pe ”strașele” din orașul în care locuiți să încercați să nu vă enervați în urma contactului avut cu diversele haite ce cutreieră prin magazine după haleală și pileală. E scris în legea firii.

Sau, altfel spus, la vremuri noi nimic nou…

Să auzim numai de bine?

Dor de a scrie…

geolucianAu trecut ceva luni de când mi-am jurat că nu mai scriu despre potlogăriile clasei politice contemporane. Ani la rând, de prin 2005 încoace, am tot pus pe net, aici mai ales, opiniile personale cu privire la realităţile României. Şi la un moment dat am ajuns să mă simt prins într-un fatidic joc al retrăirii unor stări de fapt.

De multe ori citind şi răsfoind noianul informaţional debitat de media clasică ori cea modernă din spaţiul virtual, aveam (şi încă am) impresia că fondul rămâne acelaşi, doar data din calendar se schimbă. Aceleaşi fapte, aceleaşi scheme şi oameni din ce în ce mai robotizaţi şi indiferenţi la problemele reale ale acestei ţărişoare atât de frumoase.

Într-o dimensiune socială în care oferta determină asaltul huliganic asupra rafturilor marilor lanţuri comerciale, într-o societate în care grătarul şi paranghelia aferentă dau tonul în rândul celor ce de la care te-ai fi aşteptat la o stare de normalitate, despre ce să mai scrii? Ce să mai povesteşti? Că scoatem pe bandă rulantă proşti cu diplomă? Că ne complăcem în a realiza tot felul de statistici/studii despre slaba pregătire din educaţie? Că ne dăm rotunzi şi superdeştepţi cu ”goagălul” în faţă, dar nu am mai pus mâna pe o carte de ceva timp?

STOP!

Mi-e jenă de astfel de specimene! Mi-e silă de promiscuitatea intelectului ce colcăie în rândul ”intelighenților” navigatori din spaţiul virtual , postacii de serviciu (cei ce dau pe dinafară de plini ce sunt cu citate celebre ori te miri ce lecturi abracadabrante) şi care ar fi în stare să te jugănească de viu doar pentru că albul tău nu corespunde la nuanţă cu albul lor.

De-a lungul anilor mi-am făcut o sumedenie de duşmani. Unii dintre ei, până la datul aramei pe față, în frumoasele costume ale prieteniei. I-am lăsat în urmă. Fără regrete. La urma urmei, ce să regret? Anii pierduţi? Banii daţi pe distracţiile de grup? Hai să fim serioşi! Nu am fost şi nici nu sunt tipul aservit materialului ori al numărului cât mai mare de ”prieteni”. Aşa că drumurile noastre s-au despărţit şi vieţile şi-au urmat cursul firesc.

Aşa cum mi-am făcut duşmani, m-am trezit peste noapte cu prieteni. Majoritatea lor îmi este alături şi în prezent. Şi viaţa e mult mai frumoasă cu ei în preajmă. Unii dintre aceştia m-au rugat la un moment dat să continui să scriu. Tocmai ce îi anunţasem că nu o voi mai face. Au încercat să mă motiveze sugerându-mi importanţa pe care o reprezintă viziunea mea asupra faptelor marcante ale societăţii.

Ce fel de ghid pot să vă fiu?, îi întrebam atunci. Ce fel de sfaturi  pot  să vă dau în condiţiile în care nu am fost în stare să îmi repun pe roate toate experienţele de viaţă ratate?, completam în acele momente cu amărăciunea aferentă. Și m-am retras….

Totuşi…

Imboldul acela care acum 20 de ani m-a rupt de plaiurile natale, care m-a pus în faţa mixerului şi microfonului şi care ghiduș stă ascuns înlăuntrul fiinţei mele nu mă lasă să respir, nu mă lasă să fiu indiferent. Şi iată-mă: din nou în faţa tastaturii, cu tot felul de gânduri alergând nebune prin mintea-mi.

Ce voi scrie? Habar nu am exact. Găsesc eu subiecte interesante de comentat. Cert e că există viaţă jurnalistică şi dincolo de stupida şi impotenta şi eterna involuată politică.

Cu drag, al vostru,

semnatura

P.S. Nu vă cer să mă iubiți. Nu cerșesc dragostea nimănui. Tot ce voi publica, tot ce voi scrie vine din interiorul ființei mele. Bune, sau proaste, respectivele idei reprezintă viziunea proprie asupra lucrurilor/faptelor prezentate.