”Tuti fruti” dâmbovițean

Publicat pe Actualizat pe

Din start anunț că nu am nimic cu tanti Sevil Shhaideh, nominalizarea PSD pentru funcția de premier al României. Ba dimpotrivă, mă bucură ideea social-democraților de a veni, în premieră, cu o figură feminină în prim-plan, luând maul practic tuturor chibiților de conjunctură. În raport cu propunerea PMP, alegerea urmașilor foștilor nomenclaturiști PCR este prin urmare cea mai bună opțiune pe care o puteau lua. Bravo lor!

Despre altceva doresc însă să amintesc. Mizerabilul joc pe care îl face fantele de Teleorman, eternul june cu călcâiele mereu aprinse după fetișcane cărora le putea fi chiar tată dacă se chinuia un pic, mare susținător, cu strigături, al familiei tradiționale românești (dacă o astfel de familie precum a sa ori cea din viziunea unui alt etern june, cinci neveste la activ, ALDE Tăriceanu, sunt cele reprezentative pentru România, atunci chiar ne-am dus de râpă). Un joc mizer, cinic, demn un individ lipsit de scrupule ce abia așteaptă, râzând pe sub mustăcioara lui, să se răfuiască cu adversarii săi direcți din spațiul justiției și nu numai folosind din plin drept carne de tun alegătorii deja ultraglutamați fideli partidului roșu al cărui lider s-a proțăpit după ce fostul pionier Ponta a dat-o cu bâta-n baltă.

Dincolo de ipocrizia cu susținerea românismului in timpul campaniei (chestie care nu se mai pune acum la socoteală, odată sacii urcați de plebe în căruță), dincolo de atacurile mișelești la Julienul Cioloș (român și ăsta ca și Sevil Shhaideh) căruia, fie vorba, între noi îi stătea mult mai bine pe la Bruxelles decât prin mocirla porcească românească, trebuie să remarcăm jocul de tip kominternist pe care îl adoptă în propriul fief reprezentantul ajuns pe cai mari ”mulțumită” majorității minorității prezente la vot în 11 decembrie (ce s-ar mai fi repetat alegerile dacă rămânea clasicul prag de 50%). Un joc din care opinia publică, aia care nu se uită numai la Antena 3 ori la tembeliziunea fugarului Ghiță, înțelege un singur lucru: ”Partidul sunt eu și cine nu face cum zic eu atunci e sortit pierzaniei!”

Știu că-mi vor sări mulți pesediști în cap. Știu că mă vor înjura mulți și la fel de mulți îmi vor ura numai de bine. Este în firea nației să dea mai întâi cu piatra în toți cei care nu gândesc la fel precum minoritatea majoritară, precum cei ce fac parte din sfera lui ”Cum îți permiți dumneata, domle?!”. Tuturor le spun un lucru: nu am afinități politice. Nu sunt și nu voi fi niciodată înregimentat politic. Pentru că fac parte din acea categorie care a crescut de la 13-14 ani împreună cu această clică politică în care ne-am pus ani la rând speranța că va redresa țara asta și o va face din nou să strălucească. Rând pe rând am asistat la transformările cameleonice ale unor politicieni (tot respectul pentru cei ce și-au păstrat culoarea și convingerile politice inițiale) doar de dragul unor avantaje socio-profesionale. Uitați-vă doar la reacțiile tipice de soldăței programați ale celor ajunși acum la guvernare. ”Dacă-i ordin, cu plăcere!” – pare să fie deviza generală în PSD. Nimeni nu îndrăznește să miște sub privirea ageră a mustăciosului de Teleorman (are individul ăsta niscai veleităţi de dictator). Analizați doar cazul demisiei celor doi aleși ai poporului pe listele PSD din Prahova, la comanda, ”sugestia” șefului de ”județeană” pentru a-i face loc beizadelei proprii în liga deputaților.

Ei bine, cu derbedeii ăştia am eu meci de fiecare dată când se adună destulă furie interioară ce mă determină să scriu. Cu toți trepanații și emanații ăștia fătați cu mașină la scară am eu ce am. Nu cu oamenii simpli, nu cu amărâții din popor ce încă speră că hultanii postdecembrişti chiar le doresc binele. Am văzut ce bine ne-au dorit cei care i-au chemat/determinat pe mineri să facă ordine printre contestatarii regimului Iliescu – Roman (Băsescu era și el pe acolo pe la Transporturi). Am văzut cât de bine au gestionat și ţărăniştii în haită cu liberalii lunile de după preluarea puterii în 1996.

Și tot așa de la un scrutin la altul. Unii continuă să spere. Alții au decis să plece spre zări mai bune. Dacă nu ar fi injectat ăștia periodic miliarde de euro anual în economie, sub o formă sau alta, eram demult mâncați și spulberați de sărăcie. Oricum suntem săracii Europei. Dar fără banii stranierilor plecați peste hotare la muncă, am fi concurat acum cu state din Africa Centrală. Dar cine să conștientizeze aceste aspecte. Cu toții ne ancorăm în statistici și informaţii elucubrate de diverse și de diverși tocmai pentru a prosti poporul.

De aceea îmi rezerv dreptul de a fi rezervat în privința românismului și propagării acestui fals concept de românism care nu are nimic de-a face cu simțirea strămoșească. Ci mai degrabă cu o ipocrită campanie politică menită a-i discredita pe unii pentru a ajuta la cocoțarea în vârf a altora. Români suntem cu toții și trebuie să ne iubim țara și să încercăm să o ajutăm să devină așa cum de fapt ne și dorim: cu munți împăduriți, cu ape line reci și cristaline șamd. O Românie cu o economie reală, în care tinerii să ajungă să muncească după aptitudini și dorinți și nu prin te miri ce rețea de Mall-uri, hypermaket-uri etc.

Suntem varză la capitolul economie. Avem cea mai mare discrepanță în raportul absolvenți cu studii superioare și angajare în campul muncii conform pregătirii. Unde sunt locurile de muncă pe care ei să le acceseze? Caragiale avea o vorbă în ”O scrisoare pierdută” pe care o parafrazăm în cele ce urmează: locurile de muncă sunt sublime dar lipsesc cu desăvârșire. Până când nu voi vedea o clasă politică cu un program de guvernare adecvat viitorului și orientat către cei care ar trebui să susțină sistemul de pensii peste un deceniu-două-trei, permiteți-mi să îmi exprim rezerva față de orice guvernare.

Timp de 26 de ani s-a distrus sistematic mai toată economia. Nu știu la comanda cui influent lider european sau american, dar cu siguranță știu că și mulți de-ai noștri, în cârdășie cu străinii, au păpat din visteria ”avutului obștesc”. Care ai noștri, ipocriţi și cu șoriciul gros, nu mai zic de ceafa lată, urlă acum, cum au făcut-o și în trecut de altfel: ”Nu ne vindem țara!”, ”Moarte străinilor, moarte capitaliștilor!” etc șamd.” Uitând” de largul concurs pe care și l-au dat și ei întru jefuirea și sărăcirea țării și a poporului român. Astfel de specimene se găsesc peste tot în toate partidele politice indiferent de orientare, în aparatul de stat și prin serviciile de care tot pomenește (la mișto, vă dați seama) fantele june de Teleorman.

Doamna Sevil Shhaideh nu este altceva decât o imagine, o marionetă. Asemeni tuturor celorlalți premieri ai României, unii mai cu vână, unii mai nesimțiți, alții mai molateci. Niște păpuși de fațadă scoase la înaintare cu un singur scop: de a fi paravan pentru acțiunile din subsidiar. Acelea care ajung ”pe surse” prin presă și despre care liderii mafiei politico-economico-sociale spun că sunt ”fabricate la comandă. Chiar aşa să fie?

Prin urmare,

Să auzim numai de bine?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s