Țara ”specialiștilor” și a ”meșterilor de clasă”

Publicat pe Actualizat pe

Mi-aduc și acum aminte cum, prin torida vară a lui 1992, cam mai pe seară, ne adunam grămadă în fața televizorului (pe atunci încă nu era așa de pornit să ne tembelizeze) pentru a urmări evoluțiile alor noștri la Olimpiada de la Barcelona. Și îmi amintesc de reacția unchiului meu în clipa în care una din gimnastele lotului național a stâlcit-o la una din ultimele execuții fapt ce a dus la o notă mai mică în concurs: Trebuia să facă și ea chestia aia făcută de americancă…

Nu am dat atunci importanță reacției. Poate și pentru că eram prea mic și nu mă pasiona așa de mult fenomenul olimpic. Dar, remarca unchiului meu avea să mi se întipărească în minte și să iasă la iveală ulterior, de fiecare dată când îi aud pe spărgătorii de semințe din fața blocului, turma de asistați social ce petrec zi-lumină în bombele de prin cartier, cum își dau cu părerea lor de mari ”experți” într-o problemă sau alta. Ce ar fi făcut ei dacă erau în locul lui Băsescu, al lui Ponta șamd. Exact reacția lui Celentano din serialul Las Fierbinți: Moooooaaamăăăă… (las imaginația dumneavoastră să pună în continuare cuvintele necesare).

Asta suntem, fraților! Mari specialiști, mari meșteri, mari antrenori, agricultori șamd. La un pahar de vorbă prin bodegi, ori pe marginea șanțului, suntem cei mai tari. Nimeni nu ne întrece în pricepere. Absolut nimeni nu știe mai bine ca noi cum stă treaba și cum ar fi trebuit să fie făcută. Sunt elocvente imaginile cu Doreii plecați pe teren la muncă în echipă să rezolve o avarie la una din rețele: unul dă cu târnăcopul și șapte… cu părerea. O astfel de echipă, angajată de administrația blocului, a lucrat așa de bine încât au bubuit țevile de apă inundându-mi spațiul locativ. Dar erau ”meșteri de clasă” care știau ”foarte bine” meserie.

Prin studiourile tembeliziunilor de ”succes” alți ”pricepuți”. De parcă dorm prin debaralele posturilor respective, imediat cum apare o situație neprevăzută, apar și ”modelele” sociale care încep să turuie verzi și uscate spre deliciul deja ”tembelizaților”. Cum naiba vine asta ca o profesoară de română să-și dea cu părerea despre ingineria aeronautică, sau despre drenajul ce trebuie făcut de un medic în timpul operației, nu cred că voi înțelege vreodată. Dar, uite, că la români se poartă. În cel mai pur stil zugrăvit așa de frumos de Caragiale în creațiile sale.

Suntem de râsul curcilor. Suntem vai de noi. Dar ținem de fiecare dată nasul pe sus, în mândria noastră prostească, nedorind să acceptăm realitatea. Că suntem demult pe toboganul involuției. Și că lucrurile vor merge din ce în ce mai rău. Așteptăm rezultate excepționale pe toate planurile. Îi facem cu ou și cu oțet pe toți cei care dau rateu la prima încercare. Nu suntem capabili să gândim în perspectivă, pe termen mediu măcar și alungăm din sistem pe cei care vor o construcție durabilă dar făcută temeinic pas cu pas, nu în grabă. Așa suntem noi. Incapabili să acceptăm realitatea. Că suntem atât de ”specialiști” încât de aia trăim așa de bine.

Păi, altfel spus. Dacă ne pricepem atât de bine la toate, de ce țara nu progresează? Dacă suntem atât de mari meșteri, de ce nu suntem în stare să construim noi șosele, cartiere șamd? Pentru că ne pricepem atât de bine la politică și economie încât nu ne-am vândut țara ci am dat-o pe gratis unora mai specialiști ca noi, nu? Vorba Radio Șanț: or ști ei mai bine ce e e făcut! Păi, în cazul ăsta, situația e clară precum lumina zilei: suntem ”foarte buni”. Și de aceea avem și rezultate pe măsura ”priceperii” noastre.

Educația e aproape în comă. Sportul și cultura nu o duc nici ele mai bine. Și cu toate astea vrem” succesuri”. De unde, fraților?! Cu ce?! Cu două floricele și alea veștede? Să fim serioși! Când vom începe și nu ne vom mai da rotunzi că suntem tari în toate cele. Când îi vom alege și îi vom promova și susține în același timp pe cei care într-adevăr se pricep la fiecare treabă în parte. Poate atunci să mai fie o șansă pentru poporul ăsta. Țara e minunată, e frumoasă. Dar habar nu avem, la câte milioane de” specialiști” vorbitori de română există, cum să profităm de avantajele aflate la îndemână. Ne place starea de contemplare eternă, de ”cerșeală” continuă și de bârfă de mahala, de miștocăreală ciobănească ori pușcăriabilă. Lături peste lături. Mai ceva ca într-o cocină.

Prin urmare să avem așteptări de la un neamţ, britanic, olandez sau danez să vină să ne scoată din rahat? Nu că nu ar putea. Sunt în stare să o facă. Dar nu-i lăsăm noi. Că suntem mai ”deștepți” și mai ”inteligenți” ca ei și știm întotdeauna ce e mai bine pentru noi: starea eternă de mustit în rahatul cotidian.

Să auzim numai de bine,”specialiștilor”?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s