Siderat de România: Potențiatorii, ca armă electorală

Posted on

Colindând prin piețele sectorului 2 al Capitalei pentru aprovizionarea de iarnă, mi s-a confirmat, pentru a nșpea mie oară că nu mie, sau oricărui tânăr din generația anilor 70-80-90 ni se adresează clasa politică românească. Nu noi suntem prioritatea ei. Nu am fost niciodată în atenția politicienilor dâmbovițeni. Dacă și-ar fi întors privirile către noi,” mugurii societății” (să folosesc un pic și limbajul analfabeților de dinainte de 1989) ar fi sesizat mizeria și promiscuitatea din jurul nostru. Ar fi observat lipsurile și durerea din sufletele noastre cauzate de dorul de casă și neputința de a ne construi un viitor aici, drept pentru care alegem drumul pribegiei pentru un trai mai bun (valabil pentru 90% dintre noi, restul de 10 procente, au avut bafta de a se fi născut în familii deja” aranjate” financiar ori cu rădăcini în diverse cercuri oculte sau semioculte, cu părinți șefi prin instituții publice: vezi cazul ASF cu încrengătura nepotismelor de acolo ori al radioteleviziunii publice, loc în care dacă strigi” mamă” pe holuri se deschid mai toate ușile de pe palier).
Nu generației mele se adresează actuala clasă politică de la București. Mândria cu care târâia căruțul de piață colorat în nuanța partidului de guvernământ pensionara ultrarujată, ultraparfumată și supradimensionată din fața mea (genul de persoană cu care nu e bine să te pui niciodată că te atinge la simțul civic imediat) mi-a dat de înțeles că tot ei sunt baza alegerilor de la finalul toamnei fierbinți ce ne așteaptă. O dovadă în susținerea afirmației mele este și recenta amnistie fiscală pentru mai toate categoriile sociale pusă la cale de imberbii politicieni (chipurile pentru a repara nedreptățile comise de fariseii de dinaintea lor sau pentru a repara erorile funcționarilor ușor mituibili de la Casele de Pensii ce au pus boticul la niscai euroi pentru a acorda unele foloase necuvenite unora ca doamna cu roșul căruț de piață).
Nu am nimic cu pensionarii. Doamne Ferește! Dar în condițiile în care de ei se tot vorbește în campaniile electorale. Atât timp cât pentru ei există numeroase planuri de sprijin șamd, eu ca tânăr de ce aș mai merge să votez? Îmi va veni și mie rândul, veți spune, când voi ajunge la pensie bla bla bla. Da, poate voi ajunge la acea vârstă (deși sondajele printre cei de leat cu mine, în fără cele 10 procente menționate la începutul acestui text, vor indica sumbra umbră ce apasă asupra lor: cinic vorbind e ca în poanta cu cei doi porci despre viitorul lor după Crăciun), dar nimeni nu le va garanta lor, politicienilor, votul meu pentru o găleată de mălai ori pentru o traistă de crăpelniță. Poate vor forța nota cu pensia privată la care contribui și pe care vor demenții ăștia, depinde cine va fi la putere când va intra în colaps sistemul public de pensii, să o naționalizeze. Jale mare va fi atunci și tare mi-e că se va lăsa cu niscai oase rupte între cele două tabere angrenate în conflict: pensionarii din 2050 și forțele de ordine de atunci.

Dar deștepților din prezent puțin le pasă de viitor. În spiritul mațului care tot cere de crăpare (mâncare, dacă nu v-ați prin până acum), apelează la tot felul de potențiatori electorali asemănători E-urilor alimentare. Nimic sănătos pentru societate. Una care va fi tot mai pavloviană pentru următoarele două-trei decenii. Până când, după cum spunea și marele Brucan, se va stinge seminția celor care au crezut în prostia lor că în decembrie 1989 și-au câștigat libertatea.

Atunci să îi văd pe urmașii nemernicilor ăștia ce strategii vor adopta. Pensionarii de atunci nu vor mai avea 12 clase (ca să fim realiști: la cum arată imaginea de ansamblu a preuniversitarului românesc, nu e mare deosebirea între cele 2-4 clase ale celor din anii comunismului și liceenii secolului al XXI-lea; cu excepțiile de rigoare, dar eu vorbesc de majoritate, nu de minoritate!). Cei care vor fi atunci la pensie vor fi mulți dintre ei corporatiști cu bani puși deoparte indiferenți și nepăsători la toate manevrele idioților din politică.
Atunci să îi văd pe mișei ce vor face! Așa cum ne-au tratat și ne tratează pe noi în prezent: cu fundurile lor. Așa îi vom trata și noi în viitor.

Până atunci, aș fi curios să văd cum vor acoperi gaura din visteria statului cauzată de amnistia fiscală. Mă doare-n paișpe de traseismul lor politic! Altă pală de praf în ochii pu.. mii lui Oprescu! Marele tun dat de imbecilii din prezent ăsta e: amnistia fiscală. Aici e durerea cea mare a poporului român: vântul care bate prin cămara avutului obștesc…

Vă doresc răbdare și (după preferințe) tutun!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s