Siderat de România: Prostie până la capăt

Publicat pe

Mai surprinde pe careva amatorismul găștii lui Ponta? Cel puțin pe mine nu m-a șocat retragerea proiectelor de modificare a legilor fiscale de pe site-ul instituției. Era de așteptat ca ochelaristul-timonier să fi dat un telefon în timpul pauzei meciului de baschet la care, ipotetic spunem, ar fi participat pentru a aplana efectul generat de gafa angajaților din subordine. Mai mult ca sigur a și urecheat-o pe șefa MFP, în deja caracteristicul stil abordat în relațiile avute cu femeile din Executivul domniei sale. Mai devreme sau mai târziu, într-un fel sau altul, măsurile gândite de premier și echipa sa vor fi implementate. Tare mi-e că pe șestache ca la ordonanța de modificare a legii educației. Dar vom mai discuta despre chestiunea în cauză întrucât abia se coace în cuptor.

Ce m-a surprins cu adevărat atitudinea pe care atât domnia sa cât și oamenii săi tratează pe reprezentanții națiunii de peste hotare. Nu mă refer la Halep, la olimpicii ori gimnastele printre care Ponta stă precum măgarul între oi. Ci la cei trimiși în colbul și praful din Asia să mențină pacea și ordinea în societatea afghană. Cum mama naibii să te afișezi împreună cu ei , să le urezi, în ipocrizia ta bolnăvicioasă, Drum Bun spre casă și apoi să îți bagi picioarele în finalizarea acțiunii în sine? Nu sunt ei eroii noștri cu care ne mândrim?

Ponta și aliații săi au reușit o nouă performanță: să mai scuipe în ”mândria lor de a fi români” încă o dată patriotismul și devotamantul față de țară. Atât dezinteres și atâta ignoranță numai la cei cu probleme la bostan am văzut de-a lungul timpului. Doamne Ferește! Nu spun că guvernanții ar avea probleme cu psihicul. Încerc să țin departe de mine gândul de la așa ceva, deși orice gest, atitudine, acțiune a aleșilor din Victoriei demonstrează grave probleme comportamentale.

Ca atare, stau și mă întreb: de ce l-aș crede pe cântărețul-sturz când ciripește că Ponta e cel mai potrivit președinte al României? Ce a făcut acesta ieșit din comun să mă determine să îl votez? În afara unor amatorisme și a unui cretinoid joc de grădiniță cu marinerul partener, joc ce a ținut în stand-by prostimea României atât de mult iubitoare de hăhăisme și lături vărsate în capu-i, nimic altceva care să readucă țara pe linia normalității.

Doi ani au avut derbedeii ăștia să schimbe fața României. Dar tot ce au reușit a fost doar să o scufunde și mai mult în mlaștina prostiei și ipocriziei. Doi ani au avut ocazia să arate că noua generație din politică chiar are stofa hainelor purtate odinioară de Titulescu, Iorga, ori Brătieni. Doi ani au avut timp să spânzure corupția în piața publică în delirul mulțimii ahtiate de sânge și spectacol. Dar… au continuat cu succes pe linia lăsată pe un bilețel roz de predecesorii portocalii spre amărăciunea celor 7, 5 milioane de votanți (că tot bat monedă pe temă atât ei cât și și pupincuriștii din presă). Au continuat să patroneze prostia, incultura și idiotocrația, pișându-se la greu pe creștetele geniilor și adevăratelor valori naționale.

Doamne Ferește de mai rău!

Toate bune!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s