Siderat de România: Învățământul românesc, o corabie sortită derivei perpetue

Publicat pe

Așa cum le spuneam și studenților mei la un moment dat când discutam, în pauze, despre situația socio-economico-politică a României mileniului III, cât de curând voi ajunge să îi dau crezare” frumosului nebun” Petre Țuțea. Voi urla asemeni lui că am ajuns să transform în genii niște imberbi ignoranți. Țuțea a făcut 13 ani de pușcărie pentru un popor de tâmpiți.

Eu, unul, nu pot asemui școala ca pe un fel de închisoare, pentru că, spre deosebire de marele maestru care nu avea ca alternativă decât moartea, eu pot să aleg. Dar ce să aleg? Încotro să o apuc? Presa a ajuns o mare mocirlă în care presstituarea de care se tot vorbește metaforic este de fapt marele adevăr al zilelor noastre, departe de frumusețea meseriei pe care am practicat-o de la începutul anilor ’90 (culmea, nu am fost acceptat în niciuna din organizațiile de profil, dar nici nu am insistat pentru un astfel de statut). În învățământ cu niște dubioși indivizi ajunși sau puși în frunte doar pentru propria căpătuială și cu niște falşi lideri ce militează doar pentru îndobitocirea populației, nu e rost pentru un viitor serios.

Cineva mi-a zis la un pahar de vorbă, la ceas târziu de seară, că mi-am ales orbește destinul, m-am aruncat cu capul înainte, umbrit fiind în judecata mea de acel Cupidon jucăuș din perioada adolescenței. Trag o linie pentru un prim bilanț: ce am avut, ce am și mai ales ce am pierdut. Spre deosebire de Țuțea, am ajuns doar la cota 10 a existenței mele în acest vicios cerc al educației universitare. Viața mea a devenit o rutină, cu tot mai multe insatisfacții pe plan profesional (sper că se subînțelege că vorbesc de ”mediul academic”). Fac un bilanț la nivel național și observ că până și vecinii noștri de moarte ne-au depășit la nivel de universitate. Ultima clasificare la nivel mondial indică prezența unei singure universități din România în topul respectiv, în timp ce vecinii unguri au, dacă nu înșel, cinci-șase instituții de calitate și acelea situate cu mult peste noi (om fi noi mai tari ca ei la fotbal, politică și femei dar nu e de ajuns). În schimb, la noi se practică în continuare lingușeala și pupatul de dosuri, deschisul ușii cu piciorul pentru diferite favoruri și titluri universitare.

Ba mai mult, parcă pentru a ne transforma pe toți și a ne uniformiza, diriguitorii educației ne obligă la a urma ultima etapă profesională: cea a doctoratului ( în dulcele stil Caragiale: ai, n-ai nevoie, fă doctoratul). Evident, mană cerească pentru câteva găști de profesori (pentru că sunt foarte puține cadre didactice ce pot conduce doctorate) care au astfel ocazia să își mai umfle conturile cu bani frumoși. Totuși să nu facem acuzarea la general: există destui oameni căci îi pot numi oameni, precum conducătorul meu de doctorat, căruia îi datorez enorm de multe cunoștințe acumulate în cei doi ani de lucru sub îndrumarea sa. Însă ca domnia sa  mai sunt doar câteva mlădițe verzi în pădurea tot mai plină de uscături a sistemului de universitar.

În 2003 când am purces pe drumul educării și formării universitare aveam în spate acel avânt nebun al insului care vroia să schimbe lumea. Cu timpul, aveam să descopăr că, cu cât încerc să aspir la mai mult și să fac lucrurile în și pentru beneficiul studenților și al facultății totodată, în jurul meu apăreau tot felul de inși, fără nicio legătură cu mediul academic dar care asemeni lui Moceanu din opera lui Preda ajungeau să dea lecții celor cu mai multă școală și educație. Și aceasta pentru că, așa e în România, ideea nu venea din partea lor. Nu este numai realitatea din mediul în care îmi duc an de an existența încercând precum Sisif să schimb ceva sub ploaia de miștouri și jemanfisisme debitate de tăietorii de frunză la câini de pe margine. Nebunul de Sisif a tot cărat bolovanul ăla la deal. Am priceput demult ideea pildei respective: am fost olimpic la filosofie pe vremuri. Însă spre deosebire de el, încerc să las deoparte încăpățânarea că mai pot să schimb ceva.

Din păcate, trebuie să admitem: România e pe drumul pieirii. Cu o educație și o cultură aflate în faza terminală a unei boli canceroase generate de prostia și indolența societății, cu un sistem politic în care orice contează: prostituție intelectuală, furt de idei etc, numai ceea ce trebuie nu, ce șanse să mai aibă această nație? Medicii pleacă spre zări departe pentru a putea salva vieți fără a apela la mila pacienților. Studenţii buni pleacă peste hotare la universități de top pentru a reuși în viață, lăsându-i în urmă pe cei care vor să urmeze o facultate, nu contează care, doar de dragul de a face una. Profesorii încet-încet părăsesc și ei baricadele.

În condițiile expuse mai sus, îmi pun adeseori întrebarea precum un drogat ce se trezește din când în când din starea lui” naturală”: Eu ce mama naibii caut aici în sistemul universitar? Poate că e timpul să îmi strâng catrafusele și ca Raj Kapoor în Vagabondul, cu bocceluța în spinare să purced spre o nouă dimensiune. Departe de tumultul de rău augur care zguduie din plin corabia învățământului superior românesc, mai ales partea privată a acestuia. Nu are sens să rămân să mă prăbușesc odată cu ea în valurile prostiei. Nimeni nu îmi va ridica vreodată vreo statuie pentru că am încercat să nu las să moară  educația de calitate. Ba dimpotrivă, este posibil să fiu acuzat că nu am dat totul ca să o mențin pe linia de plutire, că am sabotat, inclusiv prin acest text, buna navigare a acesteia. Luați cazul Apuseni și toate cele prin care au trecut cei ce au dat totul ca să îi salvezi pe năpăstuiții ăia și aplicați-l cu parametrii de rigoare pe situația din educație. Veți înțelege tot mai bine, dacă veți și dori acest lucru, de ce tot mai mulți părăsesc sistemul.

Că doar trăim în România! Ce mama…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s