Siderat de România: A fost odată ca-n povești, a fost ca niciodată…

Publicat pe Actualizat pe

Icoana bunicilor mei e mai vie că oricând acum de Sărbători. Sunt ceva ani de când ei veghează de undeva de sus. Zâmbind mulţumiţi că în urmă cu mai bine de şase decenii deși războiul i-a despărțit și i-a ținut departe unul de celălalt, s-au reîntâlnit şi astfel au putut să îşi trăiască povestea lor.Şi totodată că prin copiii şi nepoţii lor au de ce se mândri.

Emilia şi Ion cei doi bunici de care îmi voi aduce mereu aminte că de primii fulgi de nea care mi-au sărutat în viaţa mea obrajii şi năsucul ce abia se iveau de sub fular.

Ion, bunicul, alături de care plecam iarna la colindat, încotoşmănit ca un urs şi ţinând strâns micul meu pumnişor în palma lui bătătorită de munca anilor. Repetând la infinit colindul cântat de mama şi încercând să respect întocmai regulile de bună purtare dictate de ea. Bunicul care reuşea să îmi dăruiască în fiecare an un clopoţel ce sună fin şi zglobiu.De fiecare dată altul. El, bunu’, care se îmbrăca în moş Crăciun pentru a împărţi darurile celor trei nepoţi ai săi.

Emilia, bunica, ce reuşea să facă minuni. Care alina cu o mângâiere, fiecare julitură sau lovitură primită. Care ştia să gătească şi să creeze adevărate opere de artă în ale prăjiturilor. Fiinţa care realiza din simple cârpe adevărate desene şi poveşti nescrise, de nimeni altcineva ştiute.

Privesc pe geam și încerc să îmi aduc aminte de serile de iarnă şi de zăpezile de altădată, de nerăbdarea de a merge cu colindul, de a zbura din nou cu sania pe derdeluş, admonestat părinteşte de către unul dintre bunici. Clipele când ajungeam acasă îngheţat tun cu apă în cizmuliţe şi faţa roşie ca focul, necăjind-o astfel pe bunica. Mereu pusă în situaţia de a căuta soluţii noi pentru a potoli neastâmpărul copilăriei.

Sunt momente unice de care îmi amintesc mereu cu drag şi dor. Îmi lipsesc anii, îmi lipseşte căldura sufletului lor de oameni simpli. Îmi lipseşte bunătatea din inima lor, privirea lor plină de dragoste.

Îmi lipseşte aroma dulce şi fină a cozonacilor abia scoşi din cuptor, mirosul coşurilor pline cu bunătăţi. Gustul „răciturii” şi a „chiștii” făcute de bunica. Îmi lipseşte clinchetul clopoţeilor – minune pe care numai bunicul ştia a-i meşteri pe ascuns.

Sărbători Fericite, oameni buni, oriunde v-ați afla!

semnatura

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s