Scrisoarea României către UE

Posted on Updated on

Draga matusa UE,

Sunt eu, nepoata Romania

Am aflat ca, mai nou, probabil la insistentele unchiului Sam si ale verisorului NATO, nu mai esti asa suparata pe mine. Recunosc ca am fost o usuratica si ca am gresit, dar imi cer scuze, sperand ca vom trai in armonie. Cat despre mine, ce sa-ti spun… Dupa cum stii, ani de zile m-am tavalit cu toti neocomunistii, care nu numai ca m-au regulat, dar m-au si dat la alti nespalati si neciopliti. Chiar daca sunt renumita pentru ospitalitatea mea, sa nu crezi ca mi-a fost usor sa le satisfac toate poftele perverse. Uneori, neo-comunistii m-au vandut la tot soiul de proxeneti, care se dadeau oameni de afaceri. Din toata tarasenia asta am ajuns si penetrata si cu banii luati. Vai si-amar de capul meu… Dupa o vreme, lucrurile s-au schimbat si am inceput o viata mai misto. M-am cuplat cu cineva (nu pot sa-ti spun cu cine) care, drept multumire pentru ca l-am ajutat la niste chestii prin Kosovo, Afganistan si Irak, m-a luat sub aripa lui ocrotitoare. Am scapat de mult ,de blugii Pyramid si am ajuns sa port pantaloni Abibas, iar mai apoi, Tommy Hilfiger. Basca adidasii Reaboak, pe care i-am schimbat cu incaltari de la Leonardo. Plus cele patru telefoane mobile, cate unul pentru fiecare retea GSM. Fidelitatea mi-a fost rasplatita: Dacia 1310 a devenit doar o amintire, de cand ma aflu la volanul unui bolid Logan. Sa stii ca masina asta are si mp3 player la care ma delectez cu simfoniile marilor titani Guta si Vijelie. Matusica draga, abia astept sa ma mut la tine. Chiar daca stiu ca pe la tine nu se poarta, de curand am bagat cutitu’ in beregata unui porc. O sa-ti aduc slanina, sangerete si caltabos de-ale noastre, plus o damigeana de tuica de cazan. Hai ca pun si niste branzica, un cozonac si-o oala de sarmale. Mai sunt doar doua probleme: am sifilis si nu ma pot lasa de fumat. Nici de furat, e-adevarat! Dar sper ca, gratie sfaturilor tale, sa le rezolv pe toate, ca doar sunt inteligenta.

Usor infometata, dar cu gandul la fitness-ul pe care il vom face impreuna,

Te sarut nerabdatoare,

Romania

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s