Siderat de Romania: Tara esecurilor posibile

Publicat pe Actualizat pe

Oriunde întorci privirea în acest uitat colţ din Raiul pământesc, nu poţi să nu remarci o părticică din marea creaţie a celor lăsaţi de Dumnezeu să îşi ducă zilele printre semeni. La fiecare pas, oricum ai lua-o, iţi apar în faţă tot felul de lucruri, situaţii, aspecte, ca să vorbim la general, despre măiestria celor care în afara graniţelor rup gura târgului, în sensul bun al expresiei, dar care, atunci când vine vorba de propria ţară, o dau în bară mai ceva ca succesurile ştim noi cui prin Parlamentul Europei.

Nu poţi să nu îţi spui întrebarea, logică de altfel, cum de nişte oameni harnici şi atât de premiaţi pe plan internaţional nu reuşesc să schimbe direcţia către care se îndreaptă România… Răspunsul, la fel de logic, vine dintr-o zonă care te surprinde, te şochează, dar nu te determină să te întrebi, din nou, pe ce lume te afli. Şi aceasta întrucât ştiii şi simţi că eşti român.

Român în România, sau sclavul proştilor. Astfel se poate intitula categoria celor amintiţi mai sus, cea a celor care mai gândesc şi, cel mai trist, lumea celor care refuză să se implice în dezvoltarea societăţii. Şi cum somnul raţiunii naşte monştri ne-am trezit la 23 de ani de la acele evenimente pe care unii deştepţi ne-au constrâns prin lege să le numim Revoluţie, că totul e pe dos în micul stat balcanic.

Nimic nu mai funcţionează la nord de Dunăre şi până în graniţa cu Tisă. Dar absolut nimic nu mai merge în România. Lipsa de profesionalism a celor puşi să ocârmuiască trebile statului, coroborată cu dezinteresul şi cultivarea tot mai agresivă a promiscuităţii intelectualismului local, a condus la un şocant rezultat peste care ştampila cu EŞEC e prea puţin pentru a putea exprima adevărul de dincolo de gard.

Îmi tot revine în minte o caricatură din Tineretul Liber, fosta Scânteia Tineretului (organul de presă al UTC-ului la care şi-au făcut ucenicia corifeii presei din prezent, ăia de până în 30-50 de ani). Caricatura, apărută în zilele fierbinţi ale acelor luni de după 1989, o înfăţişa pe tânăra domniţă România bătând la uşa pe scria Europa, prin întredeschiderea acesteia zărindu-se statele din CE-ul de atunci, UE-ul de acum, cu o pancartă pe care scria „Bine ai venit!”.

Frumos, spuneam încrezători cu toţii în acele clipe. De groază, au constatat liderii europeni. Cu timpul, micul stat balcanic s-a dovedit a fi o zonă plină de contradicţie, iar dacă vesticii nu ar fi dorit cu atâta ardoare să ne radă economic de pe faţă lumii, probabil s-ar fi băgat picioarele demult. Dar cum interesul poartă fesul… Dar asta e altă mâncare de peşte şi ţine oarecum de teoria conspiraţiei.

Revenind la decalajul dintre România şi UE, în cei 23 de ani de post comunism, UE a tot încercat prin diverse metode să ne atragă pe drumul cel bun, cel al civilizaţiei. A tot încercat şi, culmea, tot încearcă, aplicând cu stoicism principiul: Speranţa moare ultima. Dacă ne luăm după rezultatele obţinute în urma diverselor proiecte pe care Uniunea a tot încercat să le implementeze ajungem iarăsi în gura domniilor voastre că ne tot repetăm cu afirmaţiile din paragrafele anterioare.

Cauza pentru succesurile româneşti se ştie. Am spus-o mai sus. E dureros să constaţi că pe de o parte urli că poporul se tâmpeşte pe zi ce trece, dar promovezi incultura ca formă de cultură şi militezi pentru promiscuitatea pornografică la ceas de seară, e din ce în ce mai vomitiv faptul de a a întâlni oameni care zbiară din toţi rărunchii Jos cutare! Şi după aceea se duc să îşi ia răsplata de la producătorul show-ului. E crunt să vezi că toate tembeliziunile promovează ars politica sub forma bălăcărelii publice, ba mai mult făcând din ceea ce politicienii ar fi trebuit să ducă la îndeplinire, un fel de Breaking News dus până în pânzele penibilului. Şi în plus, ca o adevărată cireaşă de pe tortul dâmboviţean: prostia ridicată la rang de model social.

E ţara paradoxurilor, în care avem genii, dar sistemul de învăţământ atât cel preuniversitar, dar mai ales cel universitar, geme de cretini şi imbecili cu diplomă de bacalaureat şi de licenţă. E ţara în care se lansează tot felul de proiecte, se inaugurează tot felul de lucrări pe fondul unui festivism demn de marile plenare ale CC-ului fostului PCR şi peste care, după ziua 1 a proiectului, se pune praful. România, locul în care minorităţile conlocuitoare beneficiază de cele mai multe drepturi cetăţeneşti, în detrimentul majorităţii. România, stat din UE, unde educaţia şi cultura sunt, nu la pământ, ci sub pământ la vreo 30 de mii de kilometri ani lumină de normalitate. România, ţara în care puşcăriaşul o duce mai bine decât amărâtul de elev/student. Vreţi să mai continui?

Uitaţi-vă dragilor, în jurul vostru. Citit pe internet, ori în presa clasică numeroasele contradicţii din societatea românească. Şi apoi trageţi concluziile de rigoare. Dacă sunteţi cu capul pe umeri, veţi ajunge cam în preajma ideilor expuse de subsemnatul. Dacă nu, mi-e cam milă de ceea ce va urma pentru viitorul României.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s