Romania, tara cu populatie variabila

Posted on Updated on

Cât p’aci să îmi dea lacrimile auzindu-l pe Ponta vorbind despre eroismul valului trei al neo-comunistilor în a apăra virtuţile tuturor celor care au avut curajul să se pişe cotra vântului lui Băsescu. Până mi-am dus aminte că dincolo de cele opt milioane pe care le apară domnia sa se află alte 10 milioane care apar în statisticile Institutului condus de beţivul ăla de Voineagu care anul trecut, v-aduceţi aminte, nu prea mai ştia care e faza cu CNP-ul la recensământ. O armă a PDL-ului care s-a mişcat destul de iute trecând în barcă PSD-ului.

De ce spun asta? Întrucât deşi ne aburise pe toţi că abia la anul vom şti cu adevărat câţi suntem în ţara asta, brusc domnia sa a dat o hârtie urmaşilor lui Iliescu în care afirmă sus şi tare că mai suntem vreo 16 milioane şi un pic de purtători de buletin cu tricolor. Plus încă unul, aş spune eu, întrucât domnii cu recensământul nu preau au avut timp să mă viziteze în localitatea unde domiciliez ca flotant. Şi astfel eu sunt un fel de cetăţean clandestin al acestei ţări. Dar să revenim la Voineagu. Cred că era la fel de băţ când a dat hârtia în cauză întrucât , dacă ne aducem iarăşi aminte, tot domnia sa a semnat documentul prin care preciza că suntem vreo 19 milioane. Cu tot cu copii , bănuiesc…Ba mai mult, cu ceva timp înainte de referendum apare şi Ioan de la Cluj, Aka ministrul de Interne şi ne bălmăjeşte că drept de vot au vreo 18 milioane şi ceva.

Acum vine întrebare sinceră : Pe cine dracu să mai crezi? Pe beţivul de la INS, ori pe ardealeanul Rus?. Eu stau precum mâţa în faţa oglinzii şi încerc să înţeleg ce mama măsii se petrece în ţara asta? Ba suntem 19 milioane în ţara plus cei din afară care nu se ştie pe unde mişună şi ce hram poartă, ba suntem 15, ba 16 milioane? Hotărâţi-vă , Fraţilor! Hotărăşte-te Sova şi spune-ne şi nouă adevărul ! Măcar dacă l dăm jos pe Base să ştim şi noi care regulament îl aplicăm. Azi vine PNL-istul x si zice una, seara vine Sova si zice alta…

Că cei de la PSD sunt perfizi şi că au învăţat ceva din jocurile kgb-istilor şi comuniştilor au demonstrat-o cu vârf şi îndesat . Hârtia primită de la INS a venit pe data de 26 , cu trei zile înainte de referendum. Au tăcut mâlc până acum. Normal, dacă ar fi jucat corect şi nu ar fi cârâit că proastele la bârfă, ar fi trebuit să dea pe goarnă de pe atunci informaţia lucru pe care evident nu l-au făcut. Ştia „Bunicuţa”, aka Iliescu pentru profani, ce ştia… Deh, om şcolit la Moscova lui Brejnev şi cei ce l-au urmat după.

Tare nu m-ar mira dacă România îşi va îndrepta , oricât de UE-ista s-ar vrea, privirea spre Kremlin. Gruparea nostalgicilor oftează din greu aducându-şi aminte de faptul că Soarele răsare doar dacă Moscova îl va lăsa pe cer. Eheei, ce amintiri…

Cu astfel de gânduri şi impresii pun punct acestui material, îndreptând o rugă spre Doamne-Doamne să îmi dea un semn să îi mobilizez pe cei dragi să părăsească ţara înainte ca prăpădul dictaturii, fie ea basesciana, fie ea kremliana, să se abată asupra României şi astfel să se întoarcă din nou de unde a început supliciul în 1945. Precum Sisif. Sau, mai bine zis, precum un nerod plin de aroganţe ce nu vrea să înveţe în ruptul capului lecţia istoriei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s