Siderat de Romania : Hoinarind prin Lucca

Publicat pe

Dupa ce trei zile ne-am agitat prin Florenta, am baut apa oferita gratis, am savurat cea mai buna inghetata din oras. Dupa ce am ramas placut impresionati de vechea citadela toscana, actual minunat oras turistic, a venit randul sa va vorbesc despre burgul inimii mele. O mica asezare aflata aproape de litoralul vestic al Italiei, undeva la vreo 30 de kilometri de Turnul din Pisa.

Lucca. Un orasel al carui centru istoric poate batea la scor de maidan unul care se vrea a fi european dintr-o tara aflata mai mereu in suturile textelor mele.

Am ales Lucca pentru ca m-a atras in primul rand numele, apoi vechiul sau zid de aparare contra invadatorilor, inundatiilor. Un zid transformat intr-un loc de promenada, un fel de alee cu banci si pista pentru biciclisti cu patru porti de acces in centrul istoric ( ulterior au mai aparut si altele). Si multe alte minunatii arhitectonice. N-o fi incercand Domul din Lucca sa rivalizeze cu Domul din Florenta, ori Koln, dar, cu siguranta, are farmecul sau aparte.

De departe simboluri ale orasului sunt celebre Turnuri din orasul vechi : Turnul Ceasului si cel al lui Guinigi . O simpla cautare pe Google va poate lamuri de ce sunt celebre. Un alt reper important Biserica San Michele, un asezamant pe care l-am confundat initial cu Domul, lucru ce m-a indus putin in eroare si facandu-ma sa imi pun multe intrebari despre asezare si orientarea in spatiu.

Cat despre Palatele Pfanner si Ducale, numai cuvinte minunate. Locuri extraordinare care mi-au generat in minte intrebari si stari sufletesti de tristete neintelegand de ce altii pot, dar romanii nu.

Era sa uit a va vorbi despre transportul feroviar italian. Unul asemanator cu cel romanesc, la mirosul din vagoane, dar mult mai rapid cand vine vorba de alergat pe sina. Pentru ca, din nou, ei pot sa faca asta desi mai lucreaza la viaducte, ori pe diverse portiuni ale traseului. Ca si in alte tari europene, taxarea biletului se face pe propria raspundere pe peron, controlorului ramandu-i doar sarcinile de a constata si amenda cazurile de frauda. In rest, aer conditionat si mult mai putini nespalati si nesimtiti prin vagoane, ca sa nu mai pomenim de sacose si papornite.

Si pentru ca am mancat prea multa inghetata in Firenze, gatul meu si-a cerut dreptul obstesc de odihna, basca putine tari frivole la nivel corporal. La cele din urma au contribuit cu succes si rafalele de grindina indurate pe Via Galilei, in plina padure florentina. Dar cum cui pe cui se scoate s-a rezolvat si aceasta problema si uite asa m-am putut si eu bucura de prajiturelele cu migdale, dulci si apetisante , preferatele lui Puccini, ca sa nu mai amintim de ciocolata gasita undeva pe Via S Paolino, la o ciocolaterie de genul handmade. Un amestec cremos, cu crema de cacao, lapte si nelipsitele migdale, in care aroma de cacao era aroma de cacao, laptele , lapte si , ati ghicit, migdalele, migdale. Pur si simplu nu iti puteai lua privirea de la rafturile pline cu astfel de dulciuri, eu, unul, regretand enorm ca nu puteam fizic sa savurez macar un pic din fiecare.

Dar despre acestea si alte surprize culinare , catararea pe zidurile orasului, precum si despre gradina botanica si plantele ei carnivore plus plumeria thailandeza, in episoadele urmatoare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s