Adventure in Tuscany, episodul doi

Despre prima zi in Italia uitasem sa va spun cum e cu nebunia transportului in comun si cum puteam ajunge la hotel fara a avea batai de cap, daca am fi aruncat un ochi pe harta. Dar, cum toate lucrurile le afli cu mult mai tarziu decat trebuie, ne-am invartit in jurul cozii cateva minute bune pana am gasit statia potrivita pentru destinatia noastra. La urma urmei, nu aveam de ce regreta: masinaria ne-a purtat pe stradutele intortocheate ale orasului, prin diverse locuri minunate, facandu-ne, practic, un tur in avanpremiera.

Ca si in Dortmund, m-am bucurat de lipsa claxoanelor infernale si de linistea generata de absenta picamerelor , desi totusi, se construieste si se renoveaza la greu in preajma, inclusiv la celebrul Dom. Sa mai pomenim de semafoarele la care nu se sta in cozi kilometrice, ca masinile nu sunt parcate aiurea blocand accesul turistilor si al biciclistilor si ca peste tot e un aer mai respirabil ca in Bucuresti, desi citadela e sub stapanirea poluarii? Si aceasta multitudinii de spatii verzi, a parcurilor care nu au fost transformate in bodegi etc. Sa mai spun un singur lucru : pista de biciclisti e pista de biciclisti si aleea pietonala, e alee pietonala…

Ziua a doua a haladuirii noastre prin coclaurile italiene a fost rezervarii catararii la statuia lui David, undeva sus de tot in piazzale Michelangelo, unde am gasit si cripta familiei Zeffirelli, in curtea bisericii S. Salvatore al Monte. Punct din care practic a inceput memorabila aventura a intrarii intr-o zona total necunoscuta, in padure, si in zodia neprevazatoarei vremi. Instinctul ne-a calauzit pasii pe Viale Galilei si apoi pe cea numita Machiavelli pentru a admira Fort Belvedere si Giardino de Boboli. Numai ca, pentru a nu dezminte cininismul celebrului personaj istoric, din senin, pe cerul scaldat de Soare, si-a facut aparitia un nor negru care pentru doua -trei minute ne-a potopit cu mici bucati de gheata, noi, in paranteza fie spus, fiind imbracati de vara, fara vreo umbrela la indemana. Noroc cu un batran si imens copac care ne-a luat protector sub coroana sa.Si astfel salvandu-ne de la dezastru atat pe noi cat si pe alti cativa temerari nuntasi iesiti la pozat.

Acest lucru nu ne-a impiedicat totusi sa admiram obiectivele propuse, ba mai mult ne-a indemnat sa facem haz de necaz, mai ales ca, de fiecare data cand pomeneam numele lui Machiavelli se auzea din departare un mic tunet dezaprobator, probabil. A urmat apoi Muzeul Arheologic si Palazzo Pitti si din nou prin Ponte Vecchio, in centrul orasului in cautarea astampararii fiorului de foame ce isi facea simtita prezenta.
Pe loc s-a luat hotararea incercarii unor surprize culinare locale dintre care cel mai mult si mai mult , la capitolul „deliciozitatii” s-a instaurat pe prima pozitie fiori di zucca, nu zucchi cum din greseala am afirmat ieri, o specialitate aparte cu un gust divin, caruia nu i-am descoperit savoare romaneasca pentru comparatie. O savoare data de florile de dovleac facute pane si usor condimentate cu un „spice” local ( ca fiu in trend ). Si pentru ca totul sa fie complet, o portie dubla de inghetata toscana, ca desert.

In episoadele urmatoare : cum m-am „indragostit ” de Porcellino si cum astfel mi-am cumparat tot ce am gasit pe piata intruchipand acest personaj si despre asemanarile si deosebirile dintre CFR-ul nostru si TrenItalia.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s