Tara lui Doctor-Voda

Ca tara te vrea prost o stim cu totii. Am tot vorbit despre asta si in materialele anterioare . Dar ca te vrea prost si cu diploma … Cam dureros, nu-i asa? Implementarea sistemului Bologna a adus atunci in 2005 o serie de efecte benefice pentru societatea universitara incercand cat de cat sa o faca mai acceptabila pentru lumea din jur. Sunt si merite incontestabile pe care nimeni nu ar trebui sa le arate cu degetul, dar si multe bube in cap, una dintre acestea fiind scaderea continua a calitatii procesului didactic in sine.

Sistemul adoptat atunci a determinat o crestere a numarului celor licentiati intr-un anume domeniu, sau altul fara un efort prea mare depus. Efectele comercialului si-au aratat din plin puterea, multe din centrele universitare fie ele publice, ori particulare devenind adevarate societati comerciale in care “studentul nostru, stapanul nostru” a devenit un lait-motiv de neacceptat pana nu demult de casta invatamantului superior. Ba mai mult, licentiatii devin prin “efectul Bologna” masteranzi si ulterior “masteri”. Cu o usurinta si mai mare. Spre stupefactia celor care in trecut au muncit din greu pentru a obtine titlul respectiv. Si tot “datorita” comercialului “patronat” de lege. Si astfel se face ca in prezent dupa ce am avut o tara de directori si una de licentiati, mai avem si una de specialisti ( “masteri” )cu diploma in regula, fara ca multi dintre acestia sa aiba habar cu ce se mananca domeniul respectiv. Cu cat e mai atragator numele, cu atat mai cool va suna diploma obtinuta.

Colac peste pupaza vine si noua lege a educatiei, facuta si trebuie sa acceptam realitatea,la urma urmei, pentru a servi interesele portocalii ale partidului de guvernamant. Cu multe articole ce inlesnesc obtinerea titlurilor academice pentru unii oameni potenti ai prezentului, persoane importante nu spui care, legea baga funia in casa spanzuratului , aflat pe post de tanar educator/formator de asa-zis “elita” universitara si il obliga fortat sa ia si el titlul academic de…”doctor” pe capraria sa. Cu alte cuvinte in urmatorii patru ani de zile ne vom trezi ca vom avea o noua moda : cea a doctorilor si subsidiara doctoranzilor. Obligati fortati, ca au, sau nu posibilitatile financiare necesare, toti preparatorii/asistentii universitari vor trebui sa se inscrie in competitia de doftoricire chit ca, repetam, vor sau nu vor acest lucru.

Nu spunem ca nu e bine sa fie asa. Pana la urma tot vor trebui sa o faca. Dar amenintandu-i direct ca isi vor pierde locul de munca daca nu ating acest nivel e prea de tot. Extrapoland problema si privind in ansamblu situatia , totul capata un miros pestilential care va cuprinde incet si sigur sistemul universitar, multi dintre cei care ar trebui sa obtina titlul de doctor lovindu-se de un handicap serios : costurile destul de piperate ale efectuarii stagiului, mult prea mari pentru salariile mizere ( multe dintre ele aflate la un brut de 1200 RON, venituri prea mici totusi chiar si pentru un imprumut care sa le permita obtinerea unei linii de credit bancar, daca acceptam varianta optimista a problemei). Practic, cu aceasta lege, guvernantii vor sa distruga invatamantul alungand tinerii de la catedra, tineri care nu mai inghit prostiile debitate de politicieni si care vor sa schimbe atitudinea societatii. Astfel, alesii isi iau masuri preventive in a anihila eventualele miscari sociale ce i-ar putea da jos de la putere.

Asistentii universitari, cei care vor sa schimbe ceva si simt ca o pot face prin educatie, se vor gandi de doua ori inainte de a face urmatorul pas in cariera. Ei, multi tineri pana in 35 de ani, isi vor pune intrebarea : “Mai merita sa ramanem in sistem, sa fim bataia de joc a unora care la acesti ani abia si-au obtinut Bac-ul? Sau sa ne reprofilam si sa lasam invatamantul sa scoata prosti cu diplome, usor de manipulat, pe banda rulanta, dupa cum vrea sistemul?” Intrebari simple, dar totodata mult prea complicate pentru mintile greoaie ale celor care pana de curand aveau doar 8 clase. Dar care, ulterior, prin influenta de partid, au obtinut restul de diplome scolare necesare accesului in functie de demintar. Si mai nou, la un pas de a o obtine si pe ultima din grafic.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s