Siderația Zilei: În an de Centenar, marș triumfal spre prăpastia uitării

Pe fondul unei tot mai pregnante indiferențe a majorității societății civile, asistăm la o continuă campanie, din partea autorităților statului, de măcelărire a tot ce a mai rămas din independența României. Aia  câștigată pe la 1877 de niște mult prea entuziaști conaționali ce visau, sub îndrumarea primului rege al țării, la un viitor minunat pentru urmașii lor. Amarnic aveau să se înșele mai târziu (Caragiale și Eminescu sunt doar două nume din literatură noastră ce au zugrăvit încă din acele vremuri prin cuvintele lor pline de tâlc realitatea dură cu care ne confruntăm și în prezent).

 

Trăim, acum în plin mileniu trei, senzații de deja-vu, momente din istoria noastră din acele vremuri ale paşoptismului, de parcă am fi niște corigenți eterni, niște mingicari ce au bătut terenul de sport în timpul orelor de curs sperând să treacă anul înșelând profesorul de istorie plagiind/furând ca nesimțiții  de la colegii  de bancă.

 

Oare cât vom mai retrăi istoria? Oare până când ne vom devora liderii ce vor binele țării? Săracii de ei Decebal, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Alexandru Ioan Cuza! De-ar  fi știut ei că poporul lor pe care l-au iubit  până-n ultima celulă a propriei ființe va rămâne un etern trib de îndoctrinați și încuiați, de nihiliști (mă refer aici la refuzul acceptării și prin urmare tendința de distruge orice ține de moștenirea culturală lăsată de înaintași), probabil s-ar fi lăsat păgubași. Numai că au iubit acest neam mai mult decât s-au iubit pe ei înșiși și s-au jertfit asemeni și morților din tranșee pentru un viitor mai bun.

 

Și ce avem acum? Cum le mulțumim pentru jertfă lor? Deschideți ochii și priviți în jur! Vă place ceea ce vedeți?

 

Dacă veți răspunde:” Nu, dar asta e, n-avem ce face!” vă mai rămâne doar o singură soluție. Să vă dați singuri un șut în dos și să vă aruncați în prăpastia uitării. Așa veți ajunge mai repede acolo oricum unde ați poposi la un moment dat mulțumită indiferenței voastre fără de margini!

 

Drum bun și cer senin, dragii mei, oriunde v-ați afla!

Reclame

Piesa Zilei: Jon Huertas – Champion

Îl știm pe Jon Huertas mai ales pentru rolul Javier Esposito din serialul Castle. Puțini dintre noi l-au întâlnit însă din postura sa de cântăreț pentru care Espo s-a făcut remarcat mai ales în lumea underground a ”uptown funk-ului” de peste Ocean. Această minunată combinație de soul, jazz și r&b…

Jon Huertas a lansat în 2013 un interesant album Grown&Sexy, unicul LP din cariera sa muzicală, un disc pe care dorim să vi-l prezentăm și domniilor voastre aici, la ”Siderat de România”.

Pentru rubrica Piesa Zilei, am ales ”Champion”.

Dacă v-a plăcut cum sună, puteți asculta întreg albumul accesând contul  Soundcloud al artistului.

Până la o nouă reîntâlnire,

Drum bun și cer senin, dragii mei, oriunde v-ați afla!

O săptămână liniștită vă urează,

Piesa Zilei: Lenny Kravitz – It’s Enough

Bună dimineața și bine v-am regăsit la o nouă ediție ”Piesa Zilei” aici, la ”Siderat de România”. Sunt George Lucian și astăzi vin spre dumneavoastră cu o piesă de pe ”Rise Vibration”, recentul album ce poartă semnătura lui Lenny Kravitz. Discul, al 11-lea din cariera artistului, a fost lansat acum o lună, pe 7 septembrie.

 

De pe acest album, pentru voi, dragii mei, vă propun piesa ”It’s Enough”, (primul extras pe single, lansat în mai 2018)   scrisă în același stil inconfundabil cu care ne-a obișnuit Leonard Albert Kravitz: unul care sună un pic ”retro” cu influențe multiple ce pornesc din zona folk și se termină undeva în sfera rock-ului psihedelic. Amintim din lunga listă a genurilor combinate de Lenny doar funk-ul, ul, blues-ul și jazz-ul.

Înainte de a vă ura audiție plăcută, vă mai propunem de pe acest album și piesele ”Low” dar și „Johnny Cash„, un tribut pentru marele artist al muzicii country.

Pe data de 6 mai 2019, Lenny Kravitz vine la Cluj-Napoca într-un concert din cadrul turneului de promovare a ultimului său album. Așadar, grăbiți-vă pentru a vă cumpăra bilete de avion la preț redus și, evident, un loc cât mai aproape de scenă.

 

Până la următoarea întâlnire, la rubrica ”Piesa Zilei”,

Drum bun și cer senin, dragii mei, oriunde v-ați afla!

 

 

Piesa Zilei: Tribalistas – Já Sei Namorar

Bun regăsit, dragii mei, la o nouă ediție a rubricii ”Piesa Zilei” aici la ”Siderat de România”!

 

Pentru astăzi, în prag de weekend, v-am pregătit o piesă din 2002 a trupei braziliene Tribalistas de pe unicul lor omonim album.

 

Já Sei Namorar, în traducere liber-acceptată, ”Știu cum să iubesc”, a reprezentat  una din preferințele ascultătorilor muzicii de bună calitate din întreaga lume, deși radiourile nu prea s-au înghesuit la acea vreme să o difuzeze.

 

Totuși, chiar și acum la mai bine de 16 ani de la lansare,  Já Sei Namorar stârnește la fel de multe emoții precum în 2002.

De notat înainte de a vă lasa în compania Marisei MonteArnaldo Antunes și Carlinhos Brown că piesa a apărut  pe coloana sonoră a jocului FIFA 2004.

De pe albumul Tribalistas vă mai recomandăm încă o piesă la fel de frumoasă: Velha Infância.

Audiție plăcută!

Până la o nouă întâlnire, aici, la ”Siderat de România”,

Drum bun și cer senin, dragii mei, oriunde v-ați afla!

 

Piesa Zilei: ”Everybody Wants To Rule The World”

Rămânem în sfera new wave aici la ”Siderat de România”, rubrica ”Piesa Zilei” și vă propunem spre audiție un single lansat în anul 1985, extras de pe al doilea album al trupei  britanice Tears for Fears: ”Everybody Wants To Rule The World”. O piesă ce combină extrem de plăcut acorduri de chitară și de claviatură, cu ritm de tobe ce te îndeamnă la călătorie pe aripile gândului către culmi ale introspecției, o creație  muzicală tot mai actuală prin mesajul pe care îl transmite versurile sale prin vocea tulburătoare a lui Curt Smith: o lume în care toți doresc să dețină controlul apelând la metode mai mult sau mai puțin ortodoxe.

 

Este al doilea cel mai reprezentativ hit al trupei, după ”Shout” lansat în 1984 și a ajuns pe a doua poziție (iată eternul loc secund) în clasamentele de specialitate în Irlanda și Marea Britanie. Americanii, canadienii și neozeelandezii au fost mai receptivi, ceea ce s-a concretizat prin prima poziție în celebrul US Billboard  100, atinsă pe 8 iunie 1985, după detronarea lui George Michael și al lui ”Wham!” cu ”Everything She Wants” .

 

Succesul de care s-a bucurat ”Everybody Wants To Rule The World” le-a adus celor doi membri ai trupei,  Roland Orzabal și  Curt Smith, trei discuri de aur, iar la finele lui 1985 este inclusă în cele mai bune 25 de cântece ale anului de către publicația americană ”The Village Voice”.

 

Un an mai târziu, vine și titlul de cel mai bun single la premiile industriei muzicale britanice. În 2013, apare un cover lansat de către neozeelandezii de la Lorde pe coloana sonoră a filmului” Jocurile Foamei: Sfidarea”.

 

Înainte de a vă ura audiție plăcută, vă mai spunem că ”Everybody Wants To Rule The World”   nici nu era prevăzută pentru a apărea pe album, ea fiind o inserție de ultim moment și aceasta după ce Orzabal s-a ”jucat” nițel cu chitara. A durat apoi mai bine de o săptămână, datorită complexității liniei melodice, până când totul a fost gata.   Și foarte bine, spunem noi, că a fost inclusă.

 

În timpul Războiului din Golf (august 1990 – februarie 1991), BBC a interzis difuzarea ”Everybody Wants To Rule The World”, din cauza mesajului de care pomeneam anterior.

Audiție plăcută!

 

Până la o nouă reîntâlnire cu ”Piesa Zilei”, aici la ”Siderat de România”,

Drum bun și cer senin, dragii mei, oriunde v-ați afla!

Siderația Zilei: ”Tradiționalismul” familial românesc

Raportat la anul 2017, mai mult de jumătate din români, aproape 60%, tolerează comportamentele violente din familie și chiar le consideră justificate. În clasica și tradiționala familie clamată și aclamată de inițiatorii referendumului ce ne-a dezbinat, pentru a nu știu câta oară.

Acest procent, privit dintr-o altă perspectivă, ne spune că o femeie din zece, adică peste un milion de românce,  este victima agresiunii partenerului de viață ( și mai mult ca sigur numărul lor este mai mare, dat fiind faptul că ”tradiționalismul” autohton determină neanunțarea organelor statului despre bătăile ”justificate” aplicate de soți ori chiar de soții; doar 36.245 de cazuri raportate în 2017).

Dintr-o altă perspectivă, aproape 1000 de copii au fost lăsați de izbeliște imediat după naștere prin maternitățile României. Ca să nu mai pomenesc de zecile de mii ajunși prin tot felul de centre de plasament și alte stabilimente, la bunici, rude etc lăsați acolo de părinții iresponsabili, ori plecați la muncă prin străinătate.

Cât despre copiii care trăiesc în sărăcie, cifrele, sunt la fel de îngrijorătoare: un procent de 33% din  copiii cu vârsta cuprinsă între 0 și 6 ani suferă de privare materială severă în România, de peste trei ori mai mulți decât media celor 28 de state europene. Și datele din ultimii ani arată o tendință în creștere.

Nu în ultimul rând, copiii abuzați, nu mai puțin de 16.000 de cazuri raportate în 2017 ( includem aici toate formele de violență: de la simple corecții, abuzuri verbale până la viol). Și, ca și în cazul violenței domestice, multe situații nici nu au fost raportate.

Așadar, cam așa arată tradiția familială la români…

Cap limpede și vot responsabil vă doresc!