Țara ”specialiștilor” și a ”meșterilor de clasă”

Posted on Updated on

Mi-aduc și acum aminte cum, prin torida vară a lui 1992, cam mai pe seară, ne adunam grămadă în fața televizorului (pe atunci încă nu era așa de pornit să ne tembelizeze) pentru a urmări evoluțiile alor noștri la Olimpiada de la Barcelona. Și îmi amintesc de reacția unchiului meu în clipa în care una din gimnastele lotului național a stâlcit-o la una din ultimele execuții fapt ce a dus la o notă mai mică în concurs: Trebuia să facă și ea chestia aia făcută de americancă…

Nu am dat atunci importanță reacției. Poate și pentru că eram prea mic și nu mă pasiona așa de mult fenomenul olimpic. Dar, remarca unchiului meu avea să mi se întipărească în minte și să iasă la iveală ulterior, de fiecare dată când îi aud pe spărgătorii de semințe din fața blocului, turma de asistați social ce petrec zi-lumină în bombele de prin cartier, cum își dau cu părerea lor de mari ”experți” într-o problemă sau alta. Ce ar fi făcut ei dacă erau în locul lui Băsescu, al lui Ponta șamd. Exact reacția lui Celentano din serialul Las Fierbinți: Moooooaaamăăăă… (las imaginația dumneavoastră să pună în continuare cuvintele necesare).

Asta suntem, fraților! Mari specialiști, mari meșteri, mari antrenori, agricultori șamd. La un pahar de vorbă prin bodegi, ori pe marginea șanțului, suntem cei mai tari. Nimeni nu ne întrece în pricepere. Absolut nimeni nu știe mai bine ca noi cum stă treaba și cum ar fi trebuit să fie făcută. Sunt elocvente imaginile cu Doreii plecați pe teren la muncă în echipă să rezolve o avarie la una din rețele: unul dă cu târnăcopul și șapte… cu părerea. O astfel de echipă, angajată de administrația blocului, a lucrat așa de bine încât au bubuit țevile de apă inundându-mi spațiul locativ. Dar erau ”meșteri de clasă” care știau ”foarte bine” meserie.

Prin studiourile tembeliziunilor de ”succes” alți ”pricepuți”. De parcă dorm prin debaralele posturilor respective, imediat cum apare o situație neprevăzută, apar și ”modelele” sociale care încep să turuie verzi și uscate spre deliciul deja ”tembelizaților”. Cum naiba vine asta ca o profesoară de română să-și dea cu părerea despre ingineria aeronautică, sau despre drenajul ce trebuie făcut de un medic în timpul operației, nu cred că voi înțelege vreodată. Dar, uite, că la români se poartă. În cel mai pur stil zugrăvit așa de frumos de Caragiale în creațiile sale.

Suntem de râsul curcilor. Suntem vai de noi. Dar ținem de fiecare dată nasul pe sus, în mândria noastră prostească, nedorind să acceptăm realitatea. Că suntem demult pe toboganul involuției. Și că lucrurile vor merge din ce în ce mai rău. Așteptăm rezultate excepționale pe toate planurile. Îi facem cu ou și cu oțet pe toți cei care dau rateu la prima încercare. Nu suntem capabili să gândim în perspectivă, pe termen mediu măcar și alungăm din sistem pe cei care vor o construcție durabilă dar făcută temeinic pas cu pas, nu în grabă. Așa suntem noi. Incapabili să acceptăm realitatea. Că suntem atât de ”specialiști” încât de aia trăim așa de bine.

Păi, altfel spus. Dacă ne pricepem atât de bine la toate, de ce țara nu progresează? Dacă suntem atât de mari meșteri, de ce nu suntem în stare să construim noi șosele, cartiere șamd? Pentru că ne pricepem atât de bine la politică și economie încât nu ne-am vândut țara ci am dat-o pe gratis unora mai specialiști ca noi, nu? Vorba Radio Șanț: or ști ei mai bine ce e e făcut! Păi, în cazul ăsta, situația e clară precum lumina zilei: suntem ”foarte buni”. Și de aceea avem și rezultate pe măsura ”priceperii” noastre.

Educația e aproape în comă. Sportul și cultura nu o duc nici ele mai bine. Și cu toate astea vrem” succesuri”. De unde, fraților?! Cu ce?! Cu două floricele și alea veștede? Să fim serioși! Când vom începe și nu ne vom mai da rotunzi că suntem tari în toate cele. Când îi vom alege și îi vom promova și susține în același timp pe cei care într-adevăr se pricep la fiecare treabă în parte. Poate atunci să mai fie o șansă pentru poporul ăsta. Țara e minunată, e frumoasă. Dar habar nu avem, la câte milioane de” specialiști” vorbitori de română există, cum să profităm de avantajele aflate la îndemână. Ne place starea de contemplare eternă, de ”cerșeală” continuă și de bârfă de mahala, de miștocăreală ciobănească ori pușcăriabilă. Lături peste lături. Mai ceva ca într-o cocină.

Prin urmare să avem așteptări de la un neamţ, britanic, olandez sau danez să vină să ne scoată din rahat? Nu că nu ar putea. Sunt în stare să o facă. Dar nu-i lăsăm noi. Că suntem mai ”deștepți” și mai ”inteligenți” ca ei și știm întotdeauna ce e mai bine pentru noi: starea eternă de mustit în rahatul cotidian.

Să auzim numai de bine,”specialiștilor”?

Voi ce ați făcut pentru România în 26 de ani?

Posted on

Mai deunăzi fusesem luat la rost de un mare sex-simbol al nunților din România, un individ din ăla care vinde iluzii fotoșapate mirilor, mână-n mână fiind cu capii bisericilor pe unde ajunge să fotografieze. Ce am făcut eu pentru România de-mi permit să iau în răspăr tot ce mişcă-ne țara asta? – se întreba în stil retoric insul respectiv. (vă mai aduceți aminte celebra interogație a anilor imediat următori evenimentelor din 1989, aia cu ”Ce ați făcut în ultimii cinci ani?”) Și am stat și m-am gândit serios la întrebarea ce-mi fuse adresată. Pentru că, dincolo de snobismul unei astfel de reacții a societății, una de care România pare că nu e în stare să se dezbare de 26 de ani încoace de un nărav ce o menține pentru eternitate în zona despicatului firului în patru, a comisiilor și comitetelor ce analizează, pentru a nu descoperi nimic în final, tot felul de bazaconii legate de istoria neamului românesc, un atu evident întru progresul nației ( cu ironia de rigoare).

Eu, unul, poate nu am făcut ceva care să iasă în evidență. Nu am fost, nu sunt și nici nu voi fi niciodată adeptul ieșitului cu pieptul dezgolit in fața pentru a deveni ”erou”, unul de conjunctură, un nume de stradă la un moment dat. Sunt convins mie la sută că rolul meu este altul, acela de a atrage atenția și de a prezenta anumite realități, așa cum sunt văzute ele de un om simplu, neobișnuit cu tot felul de doctrine și teze de partid (sincer să fiu nu văd nicio diferența între doctrina religioasă și cea politică, deci nu mă prea atrage ideea de a deveni un cobai al manipulării de grup). Sunt convins că locul meu e și în stradă, dar nu în fruntea listei pentru a mă da mare și a atrage adepți de partea mea. Niciodată nu mi-a plăcut șefia de tip românesc. Pentru că oricând, de oriunde, se poate ivi oportunitatea de a fi corupt și de a fi eliminat ori determinat să îmi fie schimbată linia gândirii. Și atunci, cine pică de fraier în rândul cititorilor? Eu, sau politicianul, afaceristul ce încearcă să mă corupă?

Pe de altă parte, problema ridicată de fotograful respectiv, ce și-a postat cu mândrie atacul pe pagina personală de pe rețeaua Facebook, atrăgând în paranteză fie spus simpatia pipițelor de club, a demoazelelor admiratoare de artă fără a o înțelege, corporatiste mai mult sau mai puțin și antipatia unora cu mai mult păr alb în cap, este una cu mult mai complexă și nu ar trebui să fie raportată doar la mine, sau la criticații de către onor sublima societate mereu prezentă în virtual, dar atât de absentă în plan real. Ci ar trebui extinsă la nivel general. Întrucât, fiecare dintre noi ar trebui să ne adresăm, în fața oglinzii, această întrebare, înainte de a da cu parul și înainte de a aduce acuzații, în ”mândria” noastră proletară, unora sau altora aflați în funcții executive. Cred că mai degrabă ar trebui să încercăm să ne răspundem personal acestei dileme, înainte de a da cu parul.

Ce ați făcut voi, dragi români, pentru țara voastră? Unde este farmecul ei, unde este voioșia tinerei generații? Cam liniște nu-i așa? Vă lăudați că odraslele voastre câștigă bine peste hotare și când vin în țară trântesc ditamai căsoaiele care rămân mai mult goale, ori dau o petrecere din aia de nu a mai auzit mahalaua până atunci. E mai bine să plece peste hotare, nu? Decât să fie lângă voi, fizic vorbind, ajutoare la vârsta senectuții, așa cum ați fost domniile voastre pentru părinții voștri. Ce ați făcut să nu mai plece în pribegie și să-și plângă amarul și dorul de casă? Nimic ar fi răspunsul concret. Beliți cât îi ziulica de lungă ochii la tembelizor și cârtiți la o șuetă pe marginea șanțului despre nimicurile și obrăzniciile afișate de ”modelele” sociale, așteptând ca nătăfleață să vă pice-n gură a statului pară mălăiață.

Reacționați doar când vine vorba de îndoctrinare politică ori religioasă, pe care le considerați de maximă prioritate pentru nație, dar tăceți mâlc când se discută despre educație și cultură, despre păstrarea valorilor naționale. Nu vă pasă deloc de ele. Să curgă berea, să sfârâie micii și să bubuie boxele de manele. Atât știți. Și vă mai pricepeți de minune la niște chestii: să dați cu pietre, voi moraliștilor și preacuraților, în tot ceea ce nu e pe placul vostru!; și să vă bucurați de munca altora, fălindu-vă cu ea, de parcă voi ați avea un merit și nu părinții celor pe care brusc îi ”adoptați”, dar necunoscuți vouă până-n clipa mediatizării reușitelor lor. Ne sancționați că ne-am apucat și criticăm biserica ortodoxă (care oricum prin stilul de lucru și prin atitudine, prin asocierea sa cu lumea politică întru rezolvarea propriilor interese, s-a cam depărtat de misia sa originală – nimeni nu vrea să accepte, din păcate, realitatea), ne-ați făcut în toate felurile (sataniști, nesimțiți, lipsiți de orice urmă de moralitate și de demnitate) șamd.

V-ați privit în oglindă? Sunteți mulțumiți de ceea ce vedeți, de ceea ce e în jurul vostru? Că tinerii, mulți dintre ei, revoltații din ziua de azi vor să muncească dar nu au unde în ciuda promisiunilor făcute de toți derbedeii și hoții ce au ajuns în fruntea țării? Sau că o parte a lor nici nu vrea să audă de muncă pentru că i-ați învățat că oricum statul le dă bani degeaba, sau că au dreptul la salarii occidentale pe muncă de tăiat frunză la câini pe program de gravidă. Ce ați făcut să le fie viitorul mai bun în țara lor? Le-ați dat în cap și i-ați pus la zid când au vrut să îi elimine pe răufăcători, din ”dragoste” de tip Stockholm pentru nesimțiții aflați la putere. Și apoi vă întrebați de ce sunt ei atât de refractari și de respingători când vă aud și vă ascultă. Dar voi i-ați ascultat, ați stat de vorbă cu ei să le aflați păsurile? Evident că nu, doar sistemul comunist este cel care v-a școlit și v-a îndreptățit în a avea cuvântul final! Cei tineri să tacă, ei ”e proști” și nu ”știe”. Bine că știți voi ce e mai bine pentru viitorul lor. De fapt și de drept, știți ce e bine dar nu pentru viitorul tinerei generații ci pentru confortul personal și al celor care vă tot promit, aruncându-vă din când în când câte o ciosvârtă munipulatorie drept momeală.

Tinerii din diaspora s-ar întoarce oricând înapoi în țara lor. Ați fi în stare să îi primiți și să le oferiți șansa de a schimba România? Ați face asta pentru țara voastră? Sau sunteți ”prea mândri” pentru a lua frâiele puterii din mâinile derbedeilor pe care i-ați tot adulat, recunoscând că timp de 26 de ani ați susținut permanent aceeași gașcă de lupi hulpavi puși pe căpătuială cu părul schimbat în funcție de conjunctura politică, dar cu același nărav.

Ceva îmi spune că sunteți” prea mândri” și prea amorezați de actuala clică politică.

Încă o dată, vă întreb ”Voi ce ați face concret pentru România?”

Să auzim numai de bine?

Pe când un ”Je suis un pârnăiaș”? Sau, dacă preferați, un ”Je suis analfabet”!

Posted on

Asistăm de vreo câteva zile la scene incredibile în penitenciarele din România. Dincolo de condițiile cu mult peste cele ce ar trebui în mod normal să existe în pușcării (adică exact acele elemente ce ar trebui să te îndemne la introspecție și să te determine să nu mai comiți faptele reprobabile comise), situația cu care se confruntă sistemul de detenție la nivel național este una care merită atenția și trebuie rezolvată într-un fel benefic pentru ambele părți implicate în conflict. Dar nu așa, nu prin violență, nu prin amenințări și presiuni mediatice.

Nu știu dacă să dau crezare ipotezelor ce se vehiculează prim media în prezent. Nu știu dacă informațiile ce circulă prin canalele alternative de informare a publicului, în special mediul online, sunt și adevărate. Însă, dacă luăm în calcul anumite situații similare desfășurate pe plan internațional, coroborate cu o serie de producții cinematografice pe care mai mult ca sigur le-au și vizionat unele personaje ale căror nume sunt des vehiculate ca având legături cu protestele de față, ajung încet-încet să bănuiesc un joc extrem de murdar al manipulării opiniei publice. Un joc menit să genereze în rândul societății a unui val de simpatie față de pârnăiași și față de viața lor de acolo, de după gratii (un deținut are alocată, nu uitați, o sumă consistentă, lunar, pentru ”viața” de după gratii, cu mult mai mare față de alocația unui copil, față de o pensie normală în România). Evident, fără a se sufla măcar un cuvințel despre marii rechini prinși în plasa detenției și care ar fi, de fapt și de drept, principalii beneficiari ai unei eventuale amnistii.

La fel de evident că, tartorul principal, oaia neagră a poveștii, va fi, indiscutabil, guvernul tehnocrat aflat la butoanele societății. Unul care, prin vocea ministrului Justiției a spus clar și răspicat că nu va lua decizii sub presiune. Interesant că, luați în șuturi de reprezentanții lucrătorilor din penitenciare, jurnaliștii detașaților temporar la Jilava, fac la ora actuală, în ipocrizia lor, apel la calm și responsabilitate. Uitând că ei înșiși au fost cei care, prin mediatizarea excesivă a evenimentului au asigurat propagarea fenomenului. Dar, mă rog, aici ne vom lovi de eternul drept la informare a publicului, indiferent de consecințele acțiunii relatate (chestii de audiență, publicitate bla bla bla).

Tot tehnocrații sunt responsabili, am citit asta la unul din pesediștii prezentului, de dezastrul din… educație! De parcă tehnocrații puteau să repare într-un an ceea ce politicienii complet ”afoni” în ale managementului de țară, au distrus, indiferent de culoarea partidului din care au făcut/fac parte, tot ce înseamnă cultură, educație, implicare și responsabilitate din 1990 încoace. Cei care critică în prezent, vociferând din plin, sunt cei care ar trebui să iasă în față și să își recunoască greșelile trecutului comise în special de tandemul Andronescu-Pop- Pricopie, doar ca să îi pomenim pe ultimii și deja mult prea celebri prin deciziile ”abramburite” luate. Nimeni, din nefericire, nu își va asuma vreodată responsabilitatea pentru eșec, ale cărui prime semne au cam apărut de prin 1994-1995. Doar n-or fi proști să o facă, nu? Pentru că, în condițiile asumării responsabilității dezastrului, turma, deja ultraîndoctrinată și imbecilizată de tembelizoare, va avea o mare dilemă. Și când o astfel de entitate socială se va afla în fața adevărului gol-goluț poate deveni incontrolabilă cu efecte devastatoare pentru liderii-păpușari. Și nu se dorește așa ceva, nu? Prin urmare, e mai simplu să arunci, chit că pute de-ți întoarce nasul, pisica moartă în curtea vecinului și să-l acuzi că el e de vină. E în litera și spiritul celor ”mândri că sunt români”.

În altă ordine de idei, pornind de la cele enumerate mai sus, prin puterea pe care o afișează tembeliziunile colorate politic, nu m-ar mira deloc că în rândul anumitor sectoare ale societății, cu un anume nivel cultural-educațional (deși nu este obligatorie regula, privind numeroasele derapaje raportate și la cei bine situați din punct de vedere intelectual, unele dintre ele purtând însă evidenta amprentă a”ochiului diavolului”), să apără o nouă modă. În forma deja consacrată parizianului ”Je suiş…” Doar așa ca să fie unii, în snobismul și în incultura caracteristice prezentului, în trend cu diverse ipostaze relatate de media.

La final, închei cu o remarcă a lui Lucian Mândruță (nu îl simpatizez, dar de data aceasta sunt de acord cu el):

”Pentru toţi cei care susţin campania pentru eliberarea deţinuţilor din închisori.

Am o singură rugăminte: daţi-le cheia de la casa voastră, în care ziua stă doar copilul.

Daţi-le cheia de la maşină.

Daţi-le portofelul să-l ţină până terminaţi emisiunea.

Ce? N-aveţi chef?

Atunci nu sunteţi decât nişte ipocriţi care fac un mare rău României.

Pe care am sentimentul că o urâţi tare, că n-a reuşit să vă facă decât milionari.”

Ce-ar mai fi de zis? Că pentru turmă, noi cei care vă informăm corect și cinstit, suntem ”marii inculți”, ”marii dobitoci” care nu dorim să citim ”capodoperele” scrise de ”iluștrii savanți” pârnăiași, mari amatori ei de mega-sindrofii patetice și de donații către anumite culte religioase întru, speră tot ei, iertarea păcatelor?

Să auzim numai de bine?

România de dincolo de lumea virtualului

Posted on Updated on

Citesc zilnic în spațiul virtual tot felul de elucubrații. Tinerii alfabetizați tehnologic ”şfăruiesc” la greu informații care mai de care mai scandaloase ce generează în rândul destinatarilor reacții adverse și atitudini de aceeași factură. Și cam atât.

Citesc avalanșa îndemnurilor pe care tinerii le adresează celor de aceeași vârstă, sau măcar apropiați de gândirea lor. Și mă șochează faptul că sunt mii de ”like-uri” și de mesaje de susținere a campaniilor demarate de ei. Și cam atât.

Găsesc în mediul virtual petiții cu zecile menite să revoluționeze sistemul românesc pe toate palierele posibile. Sunt mii de semnături asociate unui demers, sau altul. Și crește inima în tine când vezi că lumea virtuală românească ia atitudine. Și cam atât.

Închid calculatorul, ca de altfel cum fac și milioane de români (am înțeles că sunt vreo opt milioane și vreo cinci sute de mii de compatrioți cu conturi pe feisbuc) și, în loc să dau drumul la tembelizor pe Antena 3 ori România TV, ies în stradă și îi caut în juru-mi pe cei, mai mult ca sigur mulți dintre ei lei-părălei în mediul virtual. Dacă zăresc o mână-două de indivizi din a căror atitudine emană starea de revoltă la adresa sistemului. Pe mulți dintre ei i-am întâlnit/zărit la demonstrațiile din seria ”CORUPȚIA UCIDE”. Alții și-au luat amenzi usturătoare din partea celor care în loc să confere mai multă ”Siguranță și Încredere” cetățenilor patriei, se aliază cu sistemul și prietenii lor din lumea interlopă în spiritul literei și legii ce guvernează INFRACTORISTANUL românesc.

Păi, bine fraților, la capătul tastaturii vi se termină vouă spiritul cetățenesc? Voi credeți că printr-un simplu emoticon asociat stării de tristețe, furie etc ați rezolvat problemele cu care se confruntă societatea românească? Voi aveți impresia că petițiile voastre cu mii de semnături la activ vă sunt luate în seamă? Vă înșelați amarnic! Cei care guvernează nația asta nu dau doi bani pe voi și pe iniţiativele voastre! Citiți-le platformele-program în campaniile electorale și enumerați avantajele pe care sunt ei dispuși să vi le ofere pentru următorul lor mandat. Și mai ales, încercați să le identificați pe cele din mandatele lor anterioare concretizate nu în animații 3D ori poze fotoșapate.

Jocurile, dragilor, se fac în lumea reală. Acolo, în dimensiunea aia în care nu mai aveți chef să coborâți. Acolo, în spațiul ăla în care îi vedeți zi de zi pe cei rămași analfabeți, de care vă ciocniți, verbal adeseori, prin parcuri, mijloace de transport în comun șamd. Mulți dintre ei rămași în urmă din toate punctele de vedere, unii doar tehnologic, cu toții ușor manipulabili. Lor li se adresează mai toate mesajele politicienilor! De parcă ei sunt baza viitorului țării, probabil pornind de la o derivație a filosofiei întinerii omului pe măsură ce îmbătrânește.

Nu zic, Doamne Ferește, că nu avem nevoie de bătrâni! Departe de mine gândul! Dar stau și mă întreb unde este tineretul, unde se regăsește acesta în politica prezentului? De ce oare politicienii nu vor, în ruptul capului, să se bazeze în principal pe tineri? Alții decât cei care sunt vlăstarele cadrelor active deja înregimentate politic? De ce niciunul dintre ei nu ia în calcul, la modul serios, vocea lor? (câtă ipocrizie emană aceștia când se folosesc de imaginea geniilor națiunii; de parcă ar avea ei vreun merit în toată reușita acestora!)

Un răspuns simplu îl regăsim analizând, statistic la rece, raportul prezenței la urne, tineri-vârstnici. Unul defavorabil, de la scrutin la scrutin tot mai mare e diferența, primei categorii. Așa putem înțelege extrem de ușor ignoranța aleșilor neamului. Și tendința lor de a se deda în spectacol ieftin de doi bani, de tip Radio Şanţ și cu iz de circ de mahala, chestiuni la care mulți dintre tinerii ce sunt activi în mediul virtual nu rezonează. Dar, din păcate, nu de cei menționați anterior depinde victoria finală. Pentru că, repet, jocurile se fac în lumea reală cu largul concurs al banului public folosit abuziv în mituirea electoratului: de la celebra pungă, găleată și plasă cu crăpelniță electorală și culminând cu megalomanicul concert cu tendință de ”manelo-grătăresc”. Pentru că nu-i așa, românul e mare amator de băut, mâncat și… ne oprim aici cu înșiruirea că o dădeam pe alea sfinte.

Așa că tinerii prezentului, dacă vor să se facă auziți trebuie să iasă în stradă. Și să combată eficient de acolo. Nu prin boicotul alegerilor se rezolvă problemele națiunii. Nu prin campanii virtuale ce se izbesc de mufă rămânând pe eternitate blocate pe cablul UTP se schimbă România! În stradă, luându-i la rost pe derbedei și pe mișei, prin combaterea eficientă și pertinentă cât se poate a votanților clasici și ultraîndoctrinați politic și religios poate să fie stârnit vântul ce a măturat în 1989, eficient în unele zone ale Estului european, sistemul comunist.

Ori prin actuala atitudine de care dă dovadă generația virtualului, slabe șanse a se mai rezolva ceva în beneficiul României. În uralele prostimii, INFRACTORISTANUL va persista și se va multiplica la infinit, perpetuându-și existența, după semnalele prezentului, liniștit și netulburat. Pentru că la bunăstarea lui contribuie nu sprijinul hoardelor, înfometate la propriu și la figurat, alcătuite din specimene care mai întâi dau și apoi întreabă de ce, sau dacă ești vinovat, ci taman tăcerea și indiferența acelei majorități care poate să facă diferența.

Se apropie Duminica Orbului. Și tare mi-e că, întrucât nu am învăţat nimic din trecutul nostru recent, vom repeta ”clasa”. Rămâne la latitudinea noii generații atât de revoltate în spațiul virtual, evident cu sprijinul nostru al generației anilor ’70-’80, să repare prostia și ignoranța unora care confundă propriul maț cu interesul național.

Să auzim numai de bine!

Mai avem vreo șansă?

Posted on

Ce-am înțeles noi, ca nație, din comunism? Cu ce am schimbat noi, în bine, România, în anii ce au urmat debarcării clanului Ceaușescu? Cu absolut nimic, dragii mei! Priviți în jurul vostru și veți observa că suntem la fel ca atunci, cu un an-doi înainte să sufle, la ordin, vântul schimbării prin sud-estul Europei.

Poate puțină libertate să ne fi dat eliberarea, ce pompos sună!, de sub jugul dictaturii. Dar și aceasta are prețul ei. Sau, dintr-o altă perspectivă vorbind, are himerele ei. Asemeni celor ce se arată călătorilor însetați și înfometați rătăciți prin deșert. La urma urmei, metaforic dacă o luăm, și noi ca societate cam suntem în aceeași ipostază a pierduților printre dunele de nisip. Alergăm bezmetici de colo colo, după cum ne spun iluștrii noștri lideri. Unul mai prost decât celălalt dar cu o părere atât de bună despre sine încât nici măcar propria prostie nu-i mai ajunge la nas.

Dacă e să facem o paralelă, forţată ce-i drept, cam asta am înțeles noi să oprim din ceea ce ne-a lăsat moștenire partidul unic: orgoliul, îngâmfarea și ipocrizia; talentul de face pe lupii moraliști, fără a accepta/recunoaște că și noi suntem la fel precum cei acuzați; tendința de a incrimina imperialismul occidental, deși ne place la nebunie să ne facem” selfie-uri” prin țările Vestului, că noi suntem cei mai buni și mai pricepuți în toate și restul, niște ageamii șamd.

Nu are sens să ne umflăm acum bojocii, să ne congestionăm, sau, după cum ar spune bunicul meu, să lăsăm ”să se umfle rânza-n noi”. Doar pentru că îndrăznește cineva să fie contra curentului general. E și normal să se întâmple într-o democrație autentică astfel de ipostaze: diversitate de opinii, diversitate socială etc. Numai o turmă de sălbatici abia coborâți din copac se poate deda la acte de agresiune la adresa celorlalți cu alte opinii la purtător, alte orientări, alte mentalități; nu e nicio diferență, în afara actelor dese de violență fizică, a execuțiilor și a utilizăriii armelor de foc, între noi și cei ce se proclamă adevărații apostoli ai islamului: suntem la fel răi și intransigenți. Și e și normal să o facă, atât timp cât creierul ăla lăsat de Dumnezeu pentru a gândi este mai mult o mobilă de decor pentru mulți dintre membrii turmei amintite.

Ce ne-a lăsat comunismul nouă, nației române? Multe părți bune pe lângă cele rele. Măcar a insistat regimul comunist pe valoarea națională, una pe care eșaloanele doi și trei a făcut-o praf și pulbere odată preluată puterea. Câte monumente istorice, opere arhitecturale de o valoare istorică incomensurabilă nu s-au prăbușit, se află în stare de degradare accentuată ori sunt lăsate pradă uitării taman de cei puși să aibă grijă de ele?

Mai nou, precum fanarioții de odinioară, încearcă ”intelectualii” din capu’ satului să impună taxă pe cartea împrumutată de la bibliotecă! După ce că abia mai calcă omul prin sălile de lectură, abia dacă mai cumpără o carte valoroasă, nu porcăriile întâlnite în orice librărie, acum îl îndepărtează și mai mult de educație. Chestia asta cu taxa pe citit va percuta în plan social asemeni scandalurilor deja ultramediatizate: șpagă și favoruri sexuale pentru promovarea examenelor în universități, sau mai recentul caz al plagiatelor de la doctorat. Ca să nu uităm cireașa de pe tort: caracterul” științific” al școlilor de profil din pușcării.

Evident că regimul comunist i-a educat foarte bine pe cei care se erijează în lideri sociali. Îi vezi oriunde pe stradă, reacționează din plin și îi admonestează la greu pe tineri, inclusiv pe cei de vârsta mea, aflați la 30-40 de ani de viață și le impun legea tăcerii și joc de glezne, nelăsându-i să treacă la cârmă decât pe cei cu aceeași mentalitate și gândire ordinară. Căci, nu-i așa?, ei sunt înțelepții înțelepților, cele mai genii dintre genii. Așa cum au fost învățați și formați de către aparatul de propagandă de dinainte de 1989. Ei sunt singurii care au dreptul să decidă. Ei sunt singurii care dețin adevărul. Ei sunt singurii corecți și cinstiți dar sunt primii care pun botul la pomenile electorale și tot primii care întind mâna precum cerșetorii când deschid baierele visteriei perfizii aleși ai neamului, ori nesimțiții afaceriști ce țin pe salarii de mizerie milioane de români.

Așa că, dragilor, cam cu asta am rămas noi din istoria noastră ca neam. Pentru că, dacă stăm să analizăm în profunzime, orgoliul și talentul nației de a sta cu ”sarumâna” pe la porți și uși și educarea generațiilor, că așa e normal și așa trebuie să fie, spun întotdeauna formatorii societăţii – ăia de sunt în topul încrederii prostimii, sunt la loc de cinste în lista ”calităților” neamului românesc.

Dacă am reuși câtuși de puțin să renunțăm la tâmpeniile astea care, iată, ne țin în lanțuri de atâta timp, ce bine ne-ar fi!

Dar cine să o facă? Ăia de sus și ”deștepții” nației niciodată. Iar ceilalți care vor, sunt întotdeauna puși la zid și executați sistematic, în aplauzele și uralele mulțimii dornice să vadă cât mai mult sânge, cât mai multă violență și agresivitate în tot ceea ce o înconjoară.

În loc să ne oprim din jocul ăsta perfid și ducător spre lumea pierzaniei!

Să auzim numai de bine!

”Pregăteli” de panaramă…

Posted on

Mai e un pic, doamnelor și domnilor, până la semnalul de start pentru alegerile locale din acest an. Într-un tur, sau două (tare mi-e că vor fi unii care vor contesta scrutinul), evenimentul ce va marca sfârșitul primăverii a scos deja la iveală tot felul de trepăduși, traseiști și fripturiști dornici să pună și ei boticul la castronul cu bani publici.

Semnalele ce vin din spațiul virtual, din lumea rețelelor de socializare, ne arată, nouă tuturor celor cu scaun la cap, că nimic nu s-a schimbat la nivel de concepere a unei campanii electorale. Aceleași idei, aceleași mizerii (și la alții, peste hotare, e la fel, stați liniștiți: vezi nebunia din SUA), aceleași tehnici de manipulare. Dovedind, dacă mai era nevoie, că votantul e la fel de credul și de naiv de fiecare dată când merge la secție pentru a ștampila buletinul, cu gândul la crăpelnița și suta de lei oferită de binevoitori.

La noi, în spațiul mioritic, electoratul e și mai și decât experimentatul occidental: se colorează politic precum cameleonul, în funcție de culoarea aleasă, ca la 6/49, de politicianul aflat în fruntea urbei. Aceeași Mărie cu altă pălărie, dacă ne este permisă comparația. Și atunci la ce să ne mai așteptăm bun în urma acestui demers cetățenesc menit să ofere un nou mandat eternilor și fascinanților baroni din categoria Karl Friedrich Hieronymus von Münchhausen (asta ca să îi dam numele complet)?

Cert e faptul că bătălia din acest an va fi una și mai axată pe panaramă și mai mult circ ca niciodată, cu cât în luptă candidații vor lansa armate de postaci virtuali, cu cât în jocurile murdare ale politicii românești se vor arunca mai ceva ca în încleștările de la fotbalul american, oameni doctori în ”școala vieții”, agramați, tupeiști și nesimțiți, foști jurnalişti ori tot felul de dive din tembeliziuni ce și-au găsit brusc ”fericirea” pe lângă vreun scăpătat, dar încă destul de șmecher și cu influență la anumite eșaloane de partid.

În acest răstimp, noi, cei care încă mai gândim, vom sta și ne vom cruci (mai puțin și cu asta pentru că nu suntem de acord cu rolul Bisericii în lupta pentru putere: încă o dovadă dacă mai era nevoie că prezentul religios e departe de ceea ce propovăduiau odinioară apostolii lui Hristos). Și ne vom întreba când oare se va învăța minte prostimea asta cu drept de vot și îi va trimite odată pentru totdeauna pe derbedeii ăștia ordinari acolo unde le e de fapt locul?

Nu mai cred nici în comparația ce ne aduce mai aproape de finalul ciclului biblic de 40 de ani (ar mai fi vreo 14 ani de chin pentru nația asta). La cum arată, echipa ” de speranțe” a României, la cât de mult se mai motivează ea în acest proces de exercitare a drepturilor cetățenești, la câtă voință mai are ea în a se opune ”Sistemului” ‘geaba îmi mai irosesc vorbele și imboldurile pe care le am în tolbă. Ea pare tot mai surdă și mai inertă. Este tot mai ancorată guduratului pe lângă greii, adepții și propagandiștii menținerii ”închisorii” și păstrării lumii în întunericul etern al ignoranței și prostiei.

Să auzim numai de bine?