În spatele populismului…

… în general stau bine pitite, dincolo de interesele meschine ale politicienilor, ceea ce s-ar putea bine traduce prin sintagma” bomba cu ceas”. Ale cărei efecte nu se vor resimți peste un an, doi sau trei. Pentru că vorbim în cazul unor astfel de măsuri de niște decizii, luate fără chibzuința necesară, cu bătaie lungă, undeva la 10-20 de ani în viitor.
Evident că la București, dar și în România la general, prea puțini sunt cei care înțeleg riscurile la care se expune societatea. Și asta pentru că lumea prezentului nu mai gândește în perspectivă. Este o lume formată din zombi, din oameni ale căror simțuri raționale au fost anihilate treptat (să nu credeți că sunt socialiștii singurii vinovați pentru aceste reușite – experimentul a debutat imediat după stingerea minerească a fenomenului Piața Universității și la” succesul” lui au contribuit absolut toate guvernările ce s-au perindat pe la Palatul Victoria). Treptat aceste simțuri au fost înlocuite, mai bine zis au intrat sub zodia dominantă a instinctelor primare, de satisfacere a nevoilor de bază.

Poate și de aceea sunt mulți adepți ai acestei linii inconștiente pe care mărşăluieşte triumfal și guvernarea actuală. Orbi și surzi, în uralele prostimii ce s-a văzut cu niscai mălai în plus la teșcherea. În zadar strigă unii, anunțând pericolul de după cotitură. În zadar apar experți în ale finanțelor care trag și ei un serios semnal de alarmă. Toți aceștia, pentru surzii și orbii, dar cu simțul banului ascuțit, sunt simple mașinării în mâna celor care vor să cumpere țara la bucată. Uitând că tocmai cei pe care îi susțin cu determinare fanatică adeseori sunt adevărații trădători și vânzători ai României.
Ce se va alege de măsurile populiste ale” mândrilor români” de la guvernare numai Dumnezeu știe. Așa cum doar Satana va ști de unde vor tot scoate bani pentru susținerile salariale de la stat în condițiile în care, mai mult ca sigur se va ajunge în acest punct, sectorul privat va ajunge Cenușăreasa economiei și e bine știut că mare parte din banii ce ajung la buget provin din acest sector (sectorul public este mai mult o moară care toacă în pierdere bani).

Nu sunt specialist în chestii economice dar prefigurez o creștere a stării de nemulțumire și de frustrare în zona privată în care salariile pentru a crește, pentru a ține pasul cu sectorul bugetar, vor ține cont de anumiți parametri și, în foarte multe cazuri, se vor baza pe niscai reduceri de personal. Așadar, niște şomeri în plus. Care șomeri vor intra în zona de protecție socială a guvernării. Prin urmare, zic eu, nu-i a bună…

De migrat către sistemul bugetar de stat nu prea ai cum. Sistemul PCR (Pile Cunoștințe Relații) e bine împământenit și de ici o altă problemă: în loc să luptăm contra corupției, o susținem cu drag și spor.
Ar mai fi multe de zis, dar mă opresc deocamdată aici…
Să auzim numai de bine?

La vremuri noi, nimic nou

Azi reîncepe goana după haleală și pileală. Este starea de fapt a României contemporane, o stare adoptată de concetățenii noștri în virtutea și inerția generată de globalizare și de ”emancipare”. Da, am pus ghilimele pentru că această caracteristică în evoluția comportamentului poporului român seamănă mai mult a comicul transpus atât de frumos la finele secolului al XIX-lea de Alecsandri în cele patru piese de teatru din seria Chirița.

De atunci au trecut mai bine de 160 de ani. Și, dacă analizăm cu atenție datele și faptele prezentate, contemporanul românesc nu este cu nimic mai prejos comparativ cu vremurile de odinioară care au făcut deliciul marilor clasici ai literaturii române.

Avem și în prezent o sumedenie de Chirițoaie, care mai de care mai fandosite, mai în pas cu vremurile și modele actuale, dar cu limite ale culturii generale. Dar ce mai contează pentru ele, atât timp cât în nimicnicia lor nu conștientizează cât de mici, valoric vorbind, sunt.

Chirițoaiele trebuie să aibă și ele prin preajmă niște Bârzoi (a se citi masculi de companie, la fel de ”intelighenți”) cu buzunarele doldora de bani. Dar ce să-i faci atât timp cât se limitează la a se făli cu numărul parailor aruncați în stânga și în dreapta. Așa, ca să arate ei cât de falnici și virili sunt. Unii dintre ei or fi, nu am de unde a ști, dar aceștia nu fac altceva decât să confirme teoria că marimea virilității e invers proporțională cu dimensiunea contului valutar.

 

Dacă mai apare și o progenitură în peisaj, aceasta îndeplinește mai tot timpul ”caietul de sarcini” ales de Alecsandri pentru Guliță. Un copil răsfățat mai mult decât trebuie, căruia i se îndeplinesc toate dorințele, în modernitatea prezentului poate și în urma unor zbierete/răcnete și tăvăleli pe pardoseala din magazine sau precum făcea odinioară celebru domn Goe al lui Caragiale.

 

http://www.220.ro/reclame/Cea-Mai-Tare-Reclama-Posibila/DDHfYz1nfF/

În rest, personajele din lumea lui Alecsandri, ori cea a lui Caragiale sunt ușor de identificat la o simplă plimbare în a doua zi de Paști prin mall-urile României.  Legile universului spun foarte clar: nimic nu dispare, totul se transformă. Și cine poate demonstra aceste principii, dacă nu ființa umană. Căci, o altă vorbă din popor zice așa: lupul își schimbă părul, dar năravul ba. Și dacă lupul respectiv a dat și de un izvor vremelnic de gologani, lucrurile sunt și mai evidente.

De aceea vă invit ca în eventuala dumneavoastră ieșeală pe ”strașele” din orașul în care locuiți să încercați să nu vă enervați în urma contactului avut cu diversele haite ce cutreieră prin magazine după haleală și pileală. E scris în legea firii.

Sau, altfel spus, la vremuri noi nimic nou…

Să auzim numai de bine?

Dor de a scrie…

geolucianAu trecut ceva luni de când mi-am jurat că nu mai scriu despre potlogăriile clasei politice contemporane. Ani la rând, de prin 2005 încoace, am tot pus pe net, aici mai ales, opiniile personale cu privire la realităţile României. Şi la un moment dat am ajuns să mă simt prins într-un fatidic joc al retrăirii unor stări de fapt.

De multe ori citind şi răsfoind noianul informaţional debitat de media clasică ori cea modernă din spaţiul virtual, aveam (şi încă am) impresia că fondul rămâne acelaşi, doar data din calendar se schimbă. Aceleaşi fapte, aceleaşi scheme şi oameni din ce în ce mai robotizaţi şi indiferenţi la problemele reale ale acestei ţărişoare atât de frumoase.

Într-o dimensiune socială în care oferta determină asaltul huliganic asupra rafturilor marilor lanţuri comerciale, într-o societate în care grătarul şi paranghelia aferentă dau tonul în rândul celor ce de la care te-ai fi aşteptat la o stare de normalitate, despre ce să mai scrii? Ce să mai povesteşti? Că scoatem pe bandă rulantă proşti cu diplomă? Că ne complăcem în a realiza tot felul de statistici/studii despre slaba pregătire din educaţie? Că ne dăm rotunzi şi superdeştepţi cu ”goagălul” în faţă, dar nu am mai pus mâna pe o carte de ceva timp?

STOP!

Mi-e jenă de astfel de specimene! Mi-e silă de promiscuitatea intelectului ce colcăie în rândul ”intelighenților” navigatori din spaţiul virtual , postacii de serviciu (cei ce dau pe dinafară de plini ce sunt cu citate celebre ori te miri ce lecturi abracadabrante) şi care ar fi în stare să te jugănească de viu doar pentru că albul tău nu corespunde la nuanţă cu albul lor.

De-a lungul anilor mi-am făcut o sumedenie de duşmani. Unii dintre ei, până la datul aramei pe față, în frumoasele costume ale prieteniei. I-am lăsat în urmă. Fără regrete. La urma urmei, ce să regret? Anii pierduţi? Banii daţi pe distracţiile de grup? Hai să fim serioşi! Nu am fost şi nici nu sunt tipul aservit materialului ori al numărului cât mai mare de ”prieteni”. Aşa că drumurile noastre s-au despărţit şi vieţile şi-au urmat cursul firesc.

Aşa cum mi-am făcut duşmani, m-am trezit peste noapte cu prieteni. Majoritatea lor îmi este alături şi în prezent. Şi viaţa e mult mai frumoasă cu ei în preajmă. Unii dintre aceştia m-au rugat la un moment dat să continui să scriu. Tocmai ce îi anunţasem că nu o voi mai face. Au încercat să mă motiveze sugerându-mi importanţa pe care o reprezintă viziunea mea asupra faptelor marcante ale societăţii.

Ce fel de ghid pot să vă fiu?, îi întrebam atunci. Ce fel de sfaturi  pot  să vă dau în condiţiile în care nu am fost în stare să îmi repun pe roate toate experienţele de viaţă ratate?, completam în acele momente cu amărăciunea aferentă. Și m-am retras….

Totuşi…

Imboldul acela care acum 20 de ani m-a rupt de plaiurile natale, care m-a pus în faţa mixerului şi microfonului şi care ghiduș stă ascuns înlăuntrul fiinţei mele nu mă lasă să respir, nu mă lasă să fiu indiferent. Şi iată-mă: din nou în faţa tastaturii, cu tot felul de gânduri alergând nebune prin mintea-mi.

Ce voi scrie? Habar nu am exact. Găsesc eu subiecte interesante de comentat. Cert e că există viaţă jurnalistică şi dincolo de stupida şi impotenta şi eterna involuată politică.

Cu drag, al vostru,

semnatura

P.S. Nu vă cer să mă iubiți. Nu cerșesc dragostea nimănui. Tot ce voi publica, tot ce voi scrie vine din interiorul ființei mele. Bune, sau proaste, respectivele idei reprezintă viziunea proprie asupra lucrurilor/faptelor prezentate.

 

Cântecul de sirenă al șobolanilor roșii

Stau și mă crucesc citind, auzind, văzând reacțiile boborului și ale politicienilor purtați pe umeri de acesta la anunțul neamțului privind organizarea unui referendum pe tema corupției, a amnistiei și grațierii în România. Dincolo de glutamații tembelizaţi, siderată este reacția clasei politice aflată la guvernare, o clasă politică” legitimă” atât cât îi este dat de cele 3 milioane și ceva de voturi exprimate în favoarea ei. Că mustăciosul de Teleorman este unul arogant, inconștient, impertinent și ignorant în ale legilor țării se știa. Că junele fante mare iubitor de” familie tradițională” are tendințe de mare mic dictator e la fel de cunoscut. Dar boborul… Chiar în halul ăsta a ajuns? Încât să pună botul la orice gulgută otrăvită și să creadă în lacrimile de crocodil, în cântecul de sirenă al unei clase politice care mai tot timpul a promis că va face, că va drege dar nu a concretizat nimic odată preluate frâiele puterii?

Citeam și mă cruceam observând disperarea celor care i-au votat pe descendenții vechilor comuniști. Frustrarea lor emanată prin toate sinapsele gândirii și ușurința cu care se lasă manipulați de către acești farisei ai politicii. Cât de mare poate să fie durerea unora, patima lor pentru cel mai” drept și corect” fiu al poporului în viziunea lor de au ajuns să ia calmante, să urle văzând cum răii iohanisto-soroșisti se pun de-a curmezișul visului lor de preamărire.

Fraților, treziți-vă! Cât timp mai visați la cai verzi pe pereți albaștri crezând că odată instalați ăștia la putere vă va fi mai bine? În 1996 ați sperat în marea schimbare, mulți s-au întors în țară crezând că țărăniștii vor readuce prosperitate și viața occidentală boborenilor. V-ați fript și v-ați întors către aceiași șobolani hămesiți rămași pe tușă. Am mai vorbit și dățile trecute despre asta. Vă mai întreb un singur lucru: trăiți mai bine în prezent, luând în calcul tot ceea ce vi s-a promis înainte de alegeri, dar care a dispărut precum măgarul în ceață. După preluarea puterii?” Moștenire grea”, nu-i așa?

În fine, nu vă învățați minte niciodată…

Revenind…

Ieșirea la rampă a fantelui mustăcios de Teleorman, el însuși mare uzurpator de funcții publice prin faptul că el reprezintă creierul guvernului Grindeanu, acesta din urmă fiind o simplă marionetă, dublată de deja celebra lamentare din seria” noi vrem, ei nu ne lasă” (atât de veche și, din nefericire, atât de permanentă în mentalitatea prezentului) nu face altceva decât să confirme jemanfișismul și miserupismul aleșilor neamului când vine vorba de prioritățile actuale ale neamului.

Nimeni nu le contestă programul de guvernare, așa cum tovarășul PSDragnea încearcă să insinueze. Dacă stăm bine să analizăm lucrurile, tehnocrații înainte de a preda puterea le-a lăsat libertatea celor ce au câștigat pe somnul rațiunii poporului de a continua anumite demersuri. Ce-au făcut șobolanii roșii? Au amânat la rândul lor reformele pe motiv de lipsă de bani. Nu mai spun că îi taxează la greu și pe cei aflați în zona pensiilor private. Dar asta e altă mâncare de pește.

Ceea ce refuză tovarășul mustăcios să spună din start este motivul real al demersului inițiat de Iohannis: lupta împotriva corupției, o temă care derivă dintr-o alta mai mare având la origini proiectele de modificare a legilor penale, chestiuni pe care șobolanii din PSD nu au binevoit-o a o aduce la cunoștința publicului consumator de show-uri tembelistice la teveu. Ce sens avea să o facă de vreme ce ei știau clar că ar fi pierdut niște procente bune la alegerile câștigate pe drept, sau nu, la 11 decembrie 2016. Prin urmare, ăsta este realul motiv pentru care Iohannis și societatea a ieșit în stradă.

În plus, necorectat de pipițele moderatoare de la tembeliziunea urmăritului general, infractorul Ghiță, mustăciosul june și-a continuat delirul în discursul său întru îndobitocirea nației pomenind de lovituri de stat. Unele închipuite, având în vedere că nimic din ceea ce a făcut Iohannis nu s-a încadrat la această mârșăvie politică. Dar, deh, poporul nu prea citește Constituția și celelalte legi și preferă să înghită precum un bolnav psihic tot ceea ce i se dă la tembelizor.

Ultima chestiune la care doresc să mă opresc. Manipularea crasă la care se dedă ciuma roșie din România pentru a atrage lumea la referendum: asocierea cu tema familiei tradiţionale la poporul român (din această perspectivă ce mi-e Dragnea, Daniel CEO-ul BOR, ce mi-e Trump) și o temă la fel de fierbinte – ridicarea imunităților demnitarilor. Aș pune pariu mie-n sută că rezultatul unui astfel de plebiscit național va fi interpretat după bunul plac al aleșilor neamului. Dacă la faza cu uniunea sexuală dintre un bărbat și o femeie, lucrurile deja se știu, în cea de-a doua situație, cea a imunităților, totul stă sub semnul incertitudinilor întrucât, pe sistemul ignorării dorinței poporului de a avea un parlament cu doar 300 de indivizi legiuitori, aceeași situați se va petrece și cu imunitatea în ipoteza unui rezultat pro-eliminare. Cât despre rezultatul privind amnistia și grațierea, ce sens mai are să-l spunem, de vreme ce râzând mânjește, PSDragnea a și sugerat care va fi acesta.

Până atunci însă, să vedem cum va continua mârșavul plan de implementare a programului de” mulțumire” pentru” sponsorii” de după gratii sau aflați la un pas de a intra în celule. Dacă miercuri, 25 ianuarie, șobolanii ăștia îl vor și pune în aplicare, atunci vom avea cu adevărat o problemă. Care va fi reacția societății civile, nu se știe, atât timp cât e mult prea dispersată, boemă și se întâlnește seară de seară nu în stradă pentru a-i beli pe șobolanii din politică ci în cluburi, cafenele și restaurante.

Și atunci…

Să auzim numai de bine?

Ipocrizia, la rang de mare artă

Demonstrațiile de duminică seară (22 ianuarie pentru a fi mai exacți) au certificat, dacă mai era cazul, că  politicianul român nu s-a schimbat cu absolut nimic din 1989 încoace.  La fel de arogant, la fel de plin de el, de nesimțit și cu tupeu fără de margini. E și normal să fie așa, să aibă o astfel de atitudine. Cât timp se găsesc sute de mii de adulatori, adoratori care-l venerează și-l ridică în toate slăvile posibile și imposibile.

Din patru în patru ani mergem la vot și, deși știm cât rău ne-au făcut unii sau alții de-a lungul timpului, suntem incapabili să-i lăsăm deoparte și să alegem un nou drum în viață. În practica medicală, în psihiatrie/psihologie, chestia asta se numește sindrom Stockholm. Am mai vorbit despre el și există tomuri de hârtie, sute sau chiar mii de pagini pe internet pe tema respectivă, așa că  nu disecăm subiectul și mergem mai departe.

Ei bine, exact această incapacitate a noastră, a românilor, de a arunca la gunoi rebuturile din politică generează starea de fapt care ne guvernează destinele în prezent. Iar tărășeniile pe care politicienii ajunși acum la butoane sunt gata să le pună în aplicare, apelând la ordinare metode de manipulare a opiniei publice se regăsesc în lista de nemulțumiri a celor ce au ieșit în stradă.

În nimicnicia lor găunoasă, derbedeii societății, ce pozează acum în mari reformatori, au ajuns să înfiereze prin apelarea la diverse invective orice încercare de protest social (garantat de Constituție și de democrația însăși), nazismul la care făceau aceștia referire, atunci când pomeneau de ”lichelele” din stradă, fiind de fapt și de drept arma pe care ei înșiși o folosesc în aceste momente. Cam sună a ipocrizie, nu?

Tot din sfera ipocriziei fac parte și ieșirile la rampă ale celor doi protagoniști în războiul dus prin intermediul tembeliziunilor care, cică, dau știrile profesionist de exacte. Mă refer aici atât la Iohannis dar și la mustăciosul de Teleorman. Dacă în primul caz, putem vorbi despre repetarea nemțeste a unui scenariu, cel din 2015 ( tragedia COLECTIV) și lupta pentru câștigarea încrederii străzii, pe principiul încercarea moarte n-are dar nici viață liniștită, în situația lui Dragnea, ipocrizia capătă aspecte extrem de grotești. În condițiile în care vorbește de cele sfinte deși el însuși e păcătosul care ar trebui să se teamă de pedeapsa divină, dacă o exista vreuna.

Păi, bine fraților, taman el s-a găsit să iasă la rampă să pomenească de mineriade, de uzurparea de calități oficiale (ce mare uzurpator e Iohannis care se folosește de prevederile Constituței)? Tocmai el care în conferințele de presă de instalare a noului guvern Grindeanu a trasat liniile programului de guvernare să vină și să-l acuze pe șeful statului de uzurpare? Tocmai el își arogă dreptul de a vorbi despre mineriade în condițiile în care tătucul și mentorul lui pe linie de partid, Ion Iliescu, este cel care a chemat minerii? Mineriadă va fi poate ceea ce anunța impertinentul chelios al PSD, Codrin Ștefănescu, care zeflemitor anunța desantul a cel puțin 100.000 de pesediști pentru a susține amnistia și grațierea. Pentru că una e să chemi poporul să apare cică democrația, având în spate un lider manipulator și alta e când societatea civilă iese în stradă de capul ei neavând o entitate coordonatoare clară în față. Dar pentru derbedeii din politică și acoliții lor din presă, sindicate șamd e un aspect mult prea minor pentru a-i da importanță. Măcel să iasă!

Revenind la Dragnea și ai lui… Te mișcă la corazon și-ți dau lacrimile citind declarația mustăciosului fante de Teleorman. Mai să îți vină să-l crezi când vorbește cu ”dragoste” despre binele poporului și cum nu-l lasă răii și derbedeii soroșiști sau iohaniști să-și facă treaba pentru a duce existența românilor pe cele mai înalte culmi ale dezvoltării. Mai că l-aș crede dacă nu aș privi în urmă și aș vedea bunăstarea prostimii de-a lungul timpului, în diversele perioade de guvernare PSD și nu numai (PSD-ul deține recordul la ani de guvernare, deci marea vină e a lui) în raport cu traiul opulent al celor care dirijează întru propriul beneficiu mersul trebilor statale. Suntem ultimii în Europa și ne devansează și multe țări din Africa la capitolul trai. De ce oare?

Așa că Dragneo: ia-ți prietenii de-o aripă, ia-l și pe Iohannis și pe ai lui și duceți-vă învârtindu-vă încotro oți vedea cu ochii. Că noi ne-am săturat să fim luați de fraieri. Care noi? Ăia de-i faceți animale, naziști, proști, cretini șamd. Nu ăia pe care-i prostiți cu mâncare, bani și alte cele.

Să auzim numai de bine?

Scârbavnica periodică grea moștenire

Apariția fantelui june de Teleorman, virilul Liviu Dragnea – acest Petre Roman al timpurilor moderne, la tembeliziunea unia certat cu legea și trimis de serviciile secrete să se bronzeze te miri pe unde și acuzarea regimului tehnocrat de lipsa a 10 miliarde din buget vine să întărească teoria grelei moșteniri la care politicienii incompetenți dar dornici să acceadă în diverse funcții publice apelează periodic. Faza cu comisia parlamentară ce urmează să ancheteze ”isprava” guvernului Cioloș este și ea una de domeniul grotescului grobian în condițiile în care, vă spun de pe acum, rezultatul se știe: cei care au guvernat timp de un an de zile țara trebuie să plătească (mai ales că monstruoasa coaliție pesedisto-aldistă deține controlul în Parlament; și mai grotescă mi se pare apelul manechinului cinci neveste, primul dintre liberalii trădători de crez politic, către cei ce încă mai simt liberalismul cum le curge prin sânge – dar despre asta, cu altă ocazie). Pentru prostia celor ce le-a urmat la butoane, evident și care se văd acum în imposibilitatea de a-și ține promisiunile pentru că și ei au apelat la tehnica Elenei Ceaușescu din 21 decembrie 1989. Mai țineți minte episodul cu 100 de lei la alocație? Cam în aceeași parametri lucrează din patru în patru ani și politicienii născuți din seva fostului PCR și metamorfozați acum în tot felul de ”democrați”.

Apariţia junelui teleormănean cu dantura făcută franjuri nu mi-a provocat decât silă și mi-a lăsat un gust amar dovedindu-mi a nșpea mia oară că interesul politicului pentru bunăstarea populației este unul minimal, dacă nu chiar sublim prin lipsa lui în practică. Totul se rezumă la simple jocuri de culise, având în spate aceleași reguli de când hăul și pârâul și cu aceleași public de regulă labil și instabil care susține o tabără sau alta. Așa că era și normal ca mustăciosul pesedist să iasă la rampă cu același infect discurs la care au apelat și cederiștii în 1996, dar și cei care le-au succedat la butoane în 2000 șamd.

Dincolo de repetarea unui discurs deja expirat, dar, culmea, cu mare priză la publicul mult prea îndobitocit și glutamatizat politic, altceva trebuie remarcat în atitudinea lui Dragnea. Faptul că, având în spate susținerea tradiționaliștilor, are curajul să purceadă la lupta cea mare și să răstoarne tot ceea ce stă PSD-ului în cale întru prosperarea mârșăviilor baronilor din umbră, mulți dintre ei, în paranteză fie spus, ajunși parlamentari. Astfel, de la democraţie la dictatură nu mai e decât un pas. Acum prefigurându-se un altfel de dictatură executivo-parlamentară. Ce model democratic din lumea înconjurătoare l-o fi inspirat pe junele mustăcios, habar nu am. Și nu mă interesează. Pentru că nu sunt și nu mă erijez, așa cum o fac alții pe la tembeliziuni, în a fi politolog, sociolog etc. Am prin o ură pe ăștia din timpul facultății când am avut drept profesori niște fosile ale vechiului regim care ne vorbeau de bunătatea socialismului în detrimentul altor doctrine. În fine.

Rămâne de văzut dacă studențimea, pe care tovarășul de la Teleorman și-o dorește de partea lui, va și mușca din gulguta otrăvită ce-o va transforma în zombie-ul perfect. Deja șefii diverselor organizații studențești au și trecut la ridicat osanale și dedicat ode fiului cel mult iubit. Limbile lor deja curăța dosul teleormăneanului ce se visează șef peste România. Ceea ce reprezintă o mare problemă în condițiile în care, de-a lungul istoriei postdecembriste, studenții au fost singurii care au mai ținut piept șobolanilor roșii. Ori, acum pe punctul de a fi infectați și ei, cu virusul pomenilor electorale, slabe șanse vor mai fi pentru o opoziție din societate pentru baronii și mafioții ce guvernează de fapt și de drept România.

Si atunci să mai avem dreptul de a mai spune ceva? Probabil doar cu aprobare din Kiseleff…

Să auzim numai de bine?